Cristiano Bergodi (56 de ani) a fost prezentat oficial, luni, ca noul antrenor de la Sepsi. Clubul din Sf. Gheorghe făcut anunţul pe reţelele sociale.
Cristiano Bergodi, noul anternor de la Sepsi! OFICIAL
După negocieri cu mai multe nume, precum Boloni sau Gâlcă, Sepsi şi-a găsit antrenor în persoana italianului Cristiano Bergodi. Fostul tehnician de la FCSB, Rapid, Craiova sau CFR Cluj a semnat cu echipa patronată de Laszlo Dioszegi şi a fost prezentat oficial, luni, pe pagina de Facebook a clubului.
"Bine ai venit!", au scris cei de la Sepsi lângă o poză cu Bergodi, care şi-a adus doi oameni de încredere, secundul Luigi Ciarlantini şi preparatorul fizic Ionel Colonel.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Vreau să mulţumesc şefilor clubului că m-au ales pe mine antrenor. Revin cu plăcere în România. Ştiu că Sepsi OSK este un club serios, care în fiecare an a crescut frumos. Chiar dacă acum suntem departe de primele locuri, eu cred în potenţialul echipei să putem ajunge în play-off. Campionatul este lung. Negocierile au durat foarte puţin, am vorbit cu Hadnagy şi în două zile am semnat. Trebuie îmbunătăţite câteva lucruri, dar timpul este scurt, iar sâmbătă avem meciul cu FC Voluntari pe care trebuie să-l câştigăm”, a spus Cristiano Bergodi, la prezentare.
Cristiano Bergodi a antrenat în Liga 1, de-a lungul timpului, la FC Naţional, Rapid, CFR Cluj, Poli Iaşi, FCSB, ASA Tg. Mureş, FC Voluntari şi U Craiova.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cristiano bergodi, oficial, sepsi