Ultima clasată din Liga 1, Poli Iaşi, s-a despărţit de antrenorul Daniel Pancu, iar conducerea clubului caută un înlocuitor, care să salveze sezonul. Printre numele puse pe lista înlocuitorilor se numără Flavius Stoican, Cristiano Bergodi, Nicolo Napoli şi Vasile Miriuţă.
Poli Iaşi caută un nou antrenor! Cristiano Bergodi poate reveni în Liga 1
Rezultatele înregistrate de la începutul sezonului i-au fost fatale lui Daniel Pancu. Poli Iaşi e pe ultimul loc în Liga 1, cu 15 puncte şi 41 de goluri încasate după 19 etape. Cifrele şi jocul echipei nu l-au mai ajutat pe fostul atacant de la Rapid.
Conducerea s-a repliat şi a alcătuit o listă cu posibilii înlocuitori. Oficialii moldoveni au patru nume de antrenori: Flavius Stoican, Cristiano Bergodi, Nicolo Napoli şi Vasile Miriuţă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dintre aceştia, Cristianio Bergodi şi Nicolo Napoli sunt liberi de contract, în timp ce Vasile Miriuţă e la Baia Mare, iar Flavius Stoican la Viitorul Târgu Jiu. De altfel, ultimul a şi refuzat deja să vină. Decizia finală va fi luată vineri, în Consiliul Director al clubului.
"Suntem într-o situaţie critică, am ajuns pe un loc ruşinos, 16, şi timpul nu ne mai permite să facem experimente. Urmează să găsim un antrenor care să reuşească să resusciteze echipa şi în acelaşi timp să atingă obiectivul de a scăpa echipa de la retrogradare. O să încercăm, în scurtul timp pe care îl avem până la următorul meci, să găsim soluţia cea mai potrivită pentru noi.
Flavius Stoican cred că a făcut cea mai mare performanţă la nivelul oraşului nostru din punct de vedere fotbalistic, ar fi îndreptăţit să vină, dar nu o va face în acest moment.", a declarat Adrian Ambrosie.
Cristiano Bergodi, de la retrogradare la titlu şi din nou la retrogradare?
Ultimele două aventuri ale lui Cristiano Bergodi în România au fost la FC Voluntari şi U Craiova. Pe ilfoveni i-a lăsat în zona retrogradării, iar cu U Craiova s-a luptat până în ultima etapă a sezonului trecut pentru titlul Ligii 1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Totuşi, italianul a plecat la începutul acestui sezon, dar ar putea reveni în România cu obiectivul de a o salva pe Poli Iaşi de la retrogradare.
Afla mai multe despre: cristiano bergodi, poli iasi, cristiano bergodi revenire liga 1, u craiova, universitatea craiova