Ole Gunnar Solskjaer, antrenorul echipei Manchester United în momentul revenirii lui Cristiano Ronaldo în 2021, consideră că sosirea acestuia cu atâta fast şi a destabilizat vestiarul „diavolilor roşii”.
Revenind la Manchester United în august 2021, la 12 ani după ce a părăsit clubul englez pentru Real Madrid, Cristiano Ronaldo nu a reuşit să aibă evoluţii răsunătoare.
În ciuda sosirii celui care a câştigat de cinci ori Balonul de Aur, plecat de la Juventus după trei ani în Italia, Manchester United a terminat pe locul şase în Premier League în 2021-2022 şi a fost eliminată în optimile Ligii Campionilor.
„L-am adus la Manchester United, dar cred că poate a afectat întregul vestiar, dinamica din vestiar”, a recunoscut Ole Gunnar Solskjaer, antrenorul Diavolilor Roşii la acea vreme, conform Daily Mail. „Poate că alţi jucători s-au simţit mai puţin importanţi pentru că, desigur, venea unul dintre superstarurile lumii”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
A fost cel mai bun marcator al anului, a înscris 24 de goluri sau ceva de genul ăsta, dar am fost demis 10 săptămâni mai târziu”, a adăugat Solskjaer, adăugând că era imposibil pentru Manchester United să-l lase pe portughez să plece la Manchester City, unde CR7 era luat în calcul. „Nu l-am putut da la Manchester City pentru că probabil ar fi marcat mai multe goluri decât Erling Haaland în acest moment”, a spus antrenorul norvegian.
În conflict deschis cu clubul şi cu directorii săi, Cristiano Ronaldo a părăsit în cele din urmă Manchester United în noiembrie 2022, la puţin peste un an după marea sa revenire.
În ianuarie 2023, el a semnat pentru Al-Nassr în Arabia Saudită.
La vârsta de 39 de ani, el a marcat, vineri, în meciul dintre Al-Nassr şi Al-Wehda (2-0). A fost al 903-lea gol din carieră.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: manchester united, cristiano ronaldo, ole gunnar solskjaer