You are here:

Cristiano Ronaldo da, Ciro Immobile ba. De ce starul lui Juventus are voie să joace în Champions League şi atacantul lui Lazio nu

Cristiano Ronaldo da, Ciro Immobile ba. De ce starul lui Juventus are voie să joace în Champions League şi atacantul lui Lazio nu
Comentarii

UEFA Champions League revine în această săptămână cu meciurile din etapa a treia a fazei grupelor. Una dintre principalele atracţii va fi revenirea în competiţie a lui Cristiano Ronaldo, care a absentat în partida cu Barcelona din cauza infecţiei cu coronavirus.

Miercuri, de la ora 22:00, în direct pe Telekom Sport 3, Juventus primeşte vizita lui Ferencvaros, iar Cristiano Ronaldo a fost inclus în lot de Andrea Pirlo. Va fi al doilea meci pentru cvintuplul Balon de Aur după ce s-a vindecat de COVID-19

În weekend, Ronaldo a revenit pe teren cu o „dublă” în victoria obţinută de campioana Italiei, la Spezia, scor 4-1.

Pe teren a revenit cu gol după ce a fost infectat cu coronavirus şi Ciro Immobile. Atacantul a marcat în meciul câştigat de Lazio, la Torino, scor 4-3. Cu toate acestea, Immobile nu va putea evolua în partida echipei lui Simone Inzaghi cu Zenit din Liga Campionilor.

Deşi pare greu de crezut, presa din Italia susţine că nu e nimic în neregulă cu acest lucru, motivând că trebuie să fii declarat vindecat cu 48 de ore înainte de plecarea spre oraşul în care urmează să joace echipa ta. Prin urmare, Cristiano Ronaldo a fost vindecat joi, 29 octombrie, în timp ce Immobile a primit testul negativ abia sâmbătă, 31 octombrie.

Fără Ciro Immobile, Zenit - Lazio se joacă miercuri, 4 octombrie, de la ora 19:55, în direct pe Telekom Sport 3.

 

Afla mai multe despre: immobilelaziocoronavirus 

viewscnt
Articole similare