Starul celor de la Juventus Torino, Cristiano Ronaldo, şi-a dus fiul, Cristianinho, în locuinţa în care a trăit înainte să facă pasul de la Madeira, spre Lisabona. A fost o experienţă care a lăsat urme în sufletele celor doi.
Cristiano Ronaldo este unul dintre cei mai mari fotbalişti din istorie. Un marcator pur sânge, care şi-a construit prin multă sudoare o carieră impecabilă, plină de succes. Are extrem de mulţi fani, iar banii nu mai sunt o problemă pentru el. Câştigurile sale depăşesc ordinul sutelor de milioane de euro, destul cât să trăieşti fără griji câteva vieţi de acum încolo.
Dar pentru Cristiano Ronaldo n-a fost simplu dintotdeauna. Situaţia financiară a familiei sale era una precară, dar niciodată nu acceptat ca lucrurile să rămână aşa. Până la 12 ani, a împărţit camera cu fratele său şi cele două surori. Apoi a venit transferul la Sporting, Cristiano se muta la Lisabona. Succesul nu a venit din neant, purtat de vânt, ci prin muncă multă. A fost cazat într-o cămăruţă a unei pensiuni din Lisabona, alături de bunul său prieten, Miguel Paixao. A tras din greu să şteargă imaginea celor care îl considerau un băiat sărac, dintr-o familie săracă, care nu-şi va depăşi statutul niciodată. La 14 ani a fost exmatriculat de la şcoală după ce a aruncat cu un scaun după un profesor care făcea glume pe seama faptul că provenea dintr-o familie săracă.
Fiindcă nu a uitat de unde a plecat, Cristiano Ronaldo şi-a dus fiul, pe Cristianinho, să vadă camera în care acesta a trăit la începutul aventurii la Sporting Lisabona, alături de Miguel Paixao. Portughezul a povestit experienţa pentru postul TVI TVI din ţara sa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Eram foarte bucuros să-i arăt unde am crescut. El văzuse deja Madeira, aşa că voiam să vadă şi pensiunea din Lisabona, acolo unde mai muncesc oameni care erau şi pe vremea mea. Am fost mişcat de faptul că i-am regăsit acolo. Am mers împreună cu Paixao şi Cristianinho şi am intrat în camera în care stăteam. Fiul meu s-a întors la mine şi mi-a spus <<Tată, tu ai locuit aici? Nu pot să cred asta>>", a povestit Cristiano.
A fost o lecţie pentru fiul său, Cristianinho, în vârstă de 9 ani, care a putut să înţeleagă drumul pe care tatăl său l-a parcurs pentru a ajunge la statutul unui star mondial. Câtă muncă şi cât sacrificiu a făcut pentru a-şi câştigat tot ce a lipsit alor săi, dintotdeauna.
"Copiii cred că este uşor în această lume. Calitatea vieţii, a caselor, a maşinilor, a hainelor, cred că toate li se cuvin. Eu, pe de altă parte, vreau să-mi fac copiii să înţeleagă că aceste lucruri nu vin doar pentru că ai talent, dar cu muncă multă şi ambiţie poţi obţine orice îţi doreşti. Asta este", a mai spus Cristiano.
Fiul său, Cristianinho, este legitimat tot la Juventus Torino, acolo unde face furori cu fiecare apariţie. Este un marcat înnăscut precum tatăl său, însă rămâne de văzut dacă i-a moştenit şi ambiţia de a ajunge cel mai bun.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fotbal