Fundaşul echipei Liverpool, Virgil van Dijk, a fost desemnat jucătorul sezonului trecut al UEFA Champions League, în cadrul galei organizate, joi, la Monte Carlo.
Fundaşul deţinătoarei trofeului UCL i-a surclasat, astfel, pe atacantul echipei Juventus Torino, Cristiano Ronaldo, şi pe atacantul Barcelonei, Lionel Messi, ceilalţi doi finalişti în cursa pentru titlul de jucătorul sezonului.
"Sunt foarte mândru să câştig acest trofeu. A fost un drum lung şi dificil", a declarat olandezul, în cadrul ceremoniei.
Cel mai bun portar a fost desemnat Alisson Becker (Liverpool), ceilalţi nominalizaţi fiind Hugo Lloris (Tottenham) şi Marc-André ter Stegen (Barcelona).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cel mai bun fundaş a fost desemnat Virgil van Dijk (Liverpool), ceilalţi nominalizaţi fiind Trent Alexander-Arnold (Liverpool) şi Matthijs de Ligt (Ajax, acum Juventus)
Cel mai bun mijlocaş a fost ales Frenkie de Jong (Ajax, acum Barcelona), ceilalţi nominalizaţi fiind Christian Eriksen (Tottenham) şi Jordan Henderson (Liverpool)
Lionel Messi (FC Barcelona) a fost desemnat cel mai bun atacant, el fiind nominalizat alături de Sadio Mané (Liverpool) şi Cristiano Ronaldo (Juventus).
Cea mai bună jucătoare a sezonului a fost desemnată englezoaica Lucy Bronze, de la Olympique Lyon.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: van dijk