You are here:

Cristina Neagu: "Am revenit la naţională cu inima plină şi cu multă încredere!". Naţionala, în plină campanie de calificare la Campionatului European

Cristina Neagu: "Am revenit la naţională cu inima plină şi cu multă încredere!". Naţionala, în plină campanie de calificare la Campionatului European

Handbal

Comentarii

România va juca miercuri, la Mioveni, contra Danemarcei, în calificările pentru turneul final al Campionatului European. Cea mai bună handbalistă a lumii, Cristina Neagu, a revenit la prima reprezentativă şi se pregăteşte pentru "dubla" cu Danemarca, din Grupa 2 a preliminariilor Campionatului European.

  • Primul meci va avea loc miercuri, 2 martie, la Mioveni, iar al doilea sâmbătă, 5 martie, la Odense.

Retrasă temporar de la naţională în a doua parte a anului trecut, Cristina mărturiseşte că se bucură foarte mult că a revenit la echipă.

"A venit şi primăvara, a venit 1 Martie şi sincer mă bucur să prind lucrul ăsta aici, alături de echipa naţională, alături de fete. Mă bucur că am revenit, deşi cred că cea mai bună decizie pe care am luat-o a fost aceea de a rămâne acasă la Campionatul Mondial, pentru că în felul acesta am reuşit să am mai multă grijă de mine, de corpul meu, de accidentările pe care le-am. Însă acum am revenit cu inima plină şi cu multă încredere şi cu dorinţă de a câştiga miercuri", a declarat Cristina Neagu, căpitanul naţionalei feminine de handbal a României.

Pentru selecţionerul Adrian Vasile revenirea Cristinei Neagu este cea mai bună veste posibilă şi speră ca prin prezenţa ei să poată contrabalansa absenţele pe care le are în echipă.

"Aşa cum ştiţi şi aţi văzut-o în atâţia ani, Cristina e un român din acela foarte patriot şi n-aş putea s-o spun altfel decât prin lucrurile pe care le demonstrează pe teren. Ne bucură revenirea ei, din păcate avem alte lipsuri, dar asta e viaţa, trebuie tot timpul să fim atenţi, să fim alerţi, să eficientizăm tot ce avem în momentul de faţă ca grup şi sunt convins că o vom face", a spus Adrian Vasile, selecţioner naţionala feminină de handbal a României.

Programat miercuri, de la ora 18.05, în Sala Sporturilor din Mioveni, meciul cu Danemarca - medaliata cu bronz din decembrie, de la Campionatul Mondial - este aşteptat cu nerăbdare de toată lumea.

"Nouă şi mie ne convine să jucăm împotriva unor adversari foarte puternici. Pentru că avem această ţintă de a merge la Paris în 2024 şi cred că nu poţi face altfel decât dacă eşti testat împotriva celor mai buni, iar dacă vreţi Danemarca închide acest cerc scandinav pe care-l avem în ultima perioadă. Este o echipă bună, o echipă pe val în lume, aşa că de ce să nu fie momentul nostru în care să simţim că şi noi facem acei paşi corecţi despre care multă lume a vorbit şi să ne dorim ca meciul de miercuri să-l încununăm cu o victorie", a precizat Adrian Vasile.

"Atmosfera este una foarte bună. Mă gândesc că toată lumea este fericită că e din nou la echipa naţională. Eu una sunt foarte încântată şi abia aştept să jucăm. Mă bucur că sunt aici zilele astea, chiar sunt cu energie şi cred că toată lumea este la fel. Eu sper că nu avem de ce să simţim presiune. Trebuie să ne  bucurăm de joc, să ne bucurăm de handbal, să ne bucurăm că jucăm acasă şi asta ne va ajuta să exprimăm ceea ce noi putem oferi", a afirmat şi Crina Pintea.

După ani de zile în care ne-am confruntat cu Danemarca doar la turneele finale ale Campionatelor Mondiale sau Europene, de data aceasta le întâlnim pe nordice într-o dublă manşă, într-o grupă de calificare, lucru care, spun protagoniştii principali ai echipei noastre, nu schimbă prea mult datele problemei.

"Până la urmă e un meci de calificare, chiar dacă face parte dintr-o grupă, şi nu neapărat un baraj, sau un meci de la un turneu final. E o partidă foarte importantă pentru noi, jucăm în faţa propriilor spectatori şi ne dorim să facem un meci bun şi să obţinem o victorie", a precizat Cristina Neagu.

"Dublele manşe sunt foarte interesante, pentru că te vei pregăti întotdeauna pentru ceva ce ştii, după care sunt acele mici detalii, acele mici reglaje pe care trebuie să le faci între ambele meciuri, dar cel mai important de ştiut şi lucru pe care noi îl discutăm tot timpul mai ales împotriva echipelor scandinave, ceea ce vezi, ceea ce pregăteşti, aia se va întâmpla de cele mai multe ori pe teren. Pentru că ele respectă cu stricteţe un stil şi un plan pe care-l au, aşa că foarte rar poţi să vorbeşti despre surprize când ai o echipă scandinavă în faţă. Mai degrabă de rigurozitatea de a face acelaşi lucru şi de a-l face bine", a subliniat Adrian Vasile.

Un atu important al echipei României în meciul cu Danemarca, de miercuri, îl va reprezenta suportul publicului, care de fiecare dată este al optulea jucător pentru fetele noastre.

"Mizăm foarte tare pe aportul publicului. Sunt convins că vor fi într-un număr cât se poate de mare, ştim că e un interes foarte mare pentru această partidă, abia aşteptăm să ne bucurăm împreună de atmosfera asta de a reprezenta România, pentru că asta e ceea ce face totul foarte special, această pasiune pe care trebuie să o ai atunci când joci în tricoul echipei naţionale şi atunci când susţii echipa naţională. Aşa că abia aşteptăm să ne bucurăm de această senzaţie, pentru că aportul publicului va fi foarte important", a spusAdrian Vasile.

"Întotdeauna când am jucat astfel de meciuri acasă publicul a fost alături de noi, indiferent pe locul unde am jucat şi de fiecare dată s-a simţit ca al optulea jucător. Ceea ce e foarte important pentru noi. Deja am aflat că sala va fi suficient de plină şi de data asta va fi la fel. Va fi foarte frumos pentru că jucăm acasă şi publicul e de partea noastră. Şi nu trebuie decât să ne bucurăm de handbal şi să îi bucurăm atât pe cei din tribune cât şi pe cei de acasă", a declarat Crina Pintea, în timp ce Cristina Neagu a afirmat:  "Cred că nu s-a mai întâmplat să jucăm acasă împotriva Danemarcei, s-a întâmplat poate împotriva Rusiei sau Norvegiei, şi de fiecare dată sala a fost plină. Cred că atât cât ne va permite spaţiul şi ne vor permite restricţiile, cu siguranţă că oamenii vor fi alături de noi".

Programul meciurilor din Grupa 2

Miercuri, 2 martie

  • Ora 18.05 ROMÂNIA – Danemarca
  • Ora 21.00 Insulele Feroe – Austria

Sâmbătă, 5 martie

  • Ora 17.10 Danemarca – ROMÂNIA
  • Ora 18.30 Austria – Insulele Feroe

Miercuri, 20 aprilie

  • Ora 21.25 Austria – Danemarca
  • Ora 21.00 Insulele Feroe – ROMÂNIA

Sâmbătă, 23 aprilie

  • Ora 17.10 Danemarca – Insulele Feroe

Duminică, 24 aprilie

  • Ora 18.00 ROMÂNIA – Austria

S-au jucat partidele

  • Austria – ROMÂNIA 33-33
  • Insulele Feroe – Danemarca 19-39
  • Danemarca – Austria 27-22
  • ROMÂNIA – Insulele Feroe 26-19

Clasament Grupa 2

  • 1. Danemarca 4p
  • 2. România 3p
  • 3. Austria 1p
  • 4. Insulele Feroe 0p

Se califică la Campionatul European primele două clasate.

Afla mai multe despre: cristina neagu 

viewscnt
Articole similare