You are here:

Criză fără precedent la Steaua! Opriţa şi-a depus demisia, dar a fost refuzat. Lot decimat înaintea duelului cu Csikszereda

Criză fără precedent la Steaua! Opriţa şi-a depus demisia, dar a fost refuzat. Lot decimat înaintea duelului cu Csikszereda

Steaua

Comentarii

Steaua traversează o criză majoră, cu lot decimat, probleme financiare şi Daniel Opriţa aproape de plecare.

Steaua a început dezastruos noul sezon, iar problemele din lot pun o presiune uriaşă pe Daniel Opriţa. Antrenorul formaţiei bucureştene spune că are foarte puţini jucători apţi, în timp ce accidentările şi lipsa unui buget suficient au făcut ca echipa să ajungă într-o situaţie critică.

Opriţa a dezvăluit că şi-a dat demisia, atât verbal, cât şi în scris, însă conducerea clubului nu i-a acceptat-o. Tehnicianul susţine că Steaua are nevoie urgentă de cel puţin şase jucători pentru a putea forma un lot competitiv şi avertizează că, fără întăriri, echipa riscă să ajungă în lupta pentru evitarea retrogradării. 

”Suntem într-o situaţie foarte dificilă şi să vedem dacă putem ieşi din ea. S-a redus bugetul şi suntem foarte puţini. Dacă nu aducem 4-5 jucători, retrogradăm. Ştiu că aşa e, chiar nu avem cum.

Eu am 12 seniori, doi care erau juniori şi i-am trecut la seniori, pe Călugărescu şi Barbu, dintre care 6-7 sunt accidentaţi şi ar trebui să facă pauză de la antrenamente două săptămâni. Azi am făcut antrenament cu 14 jucători, dintre care 7 juniori, care mâine joacă la tineret. Eu mâine nu fac niciun antrenament pentru că am doar 5 jucători şi nu ştiu dacă pot să fac un 11 cu Csikszereda.

Lumea vorbeşte că mi-am săpat singur groapa, că nu ştiu ce. Eu am vrut să ajut, să rămân, nu să las echipa aşa. Am crezut că poate mă pot descurca cu ce am. În fiecare an ne-am cârpit, dar acum au plecat cei mai buni jucători. Am sunat toţi jucătorii din România. Nimeni nu vrea să vină. Cei care au rămas acum erau mai mult rezerve anul trecut. Ne-am cârpit an de an, dar uite că s-a îmbolnăvit şi croitorul. Deci la meciul cu Csikszereda voi băga 6-7 jucători care nu s-au antrenat nicio zi. Nu am nicio schimbare.

Adăscăliţei a fost să îşi scoată lichidul de prin genunchi, Albu are şi el probleme, pe Chipirliu l-am băgat cu întindere la Bacău, alţii au entorse, contuzii, suntem într-o situaţie foarte grea, iar gazonul este foarte prost. Mai pot apărea şi alte accidentări sau să se agraveze cele actuale dacă vor forţa. Pe Rotaru am vrut să îl bag la Bacău şi are o contuzie la os, nu poate să joace, a făcut şi RMN. Cei accidentaţi vor intra direct la joc, cu injecţii, infiltraţii. Nu ştiu nici măcar ce sistem voi juca pentru că nu ştiu pe cine mă pot baza.

A venit bugetul foarte târziu şi nu sunt bani. Contractele s-au făcut foarte târziu. Eu le-am spus de la finalul sezonului. Nu e nici guvern, poate mai primeam bani la rectificare. Totul s-a scumpit, au crescut toate taxele. Bărbulescu a plecat ca să mai economisim puţin. Eu mi-am dat demisia şi scris, şi verbal. Mi-au respins-o. Aştept să mi-o accepte pentru că eu nu ţin de scaunul ăsta. Sunt o victimă colaterală la tot ce s-a întâmplat în ultimii ani. Aştept să iasă cineva din club şi să spună lucrurile astea.

Eu am ajuns la limită, sunt stresat, nu ştiu ce să mai fac, nu pot să dorm. Sunt vinovat că am continuat şi ştiam în ce mă bag, dar am crezut că poate pot să fac ceva. Ulciorul nu merge de multe ori la apă şi chiar nu sunt soluţii. Sunt jucători care nu trec prin momente bune, dar aş fi vrut să pierdem prin luptă jocurile, nu să meargă pe teren.

Nu mai ştiu, nici nu ştiu dacă i-am avut vreodată pe toţi. Am fost 13-14… L-am chemat de acasă pe Mihăescu, care s-a lăsat, ca să putem să ne antrenăm. Intru eu, intră Fane Nofitovici (n.r. antrenorul secund) ca să putem să fim 20. A intrat şi Wallace, dar a făcut şi el întindere. Bag şi câte un portar, intră şi antrenorul cu portarii. Doar cu 5 antrenori reuşim să facem o şedinţă de pregătire. Să vedem dacă vom găsi un 11. În acest moment am 6-7 jucători apţi pentru meciul din Cupă. Cum pregătesc faze fixe? Dacă se mai accidentează cineva ce fac duminică în campionat?

Mi-au spus să încerc să mai aduc trei jucători, dar nu e de ajuns. Ar trebui minim 6 jucători ca să putem să fim cât de cât normali. Le-am spus că în iarnă va fi prea târziu. În bugetul de salarii e băgată şi chiria. Dacă aduc un străin pe 3.000 de euro cu ce rămâne după ce îşi plăteşte chiria şi mâncarea? Ei mi-au spus că sunt alături de mine şi să continui.

De ce nu spune nimeni din club că mi-am dat demisia? Plătesc eu şi staff-ul meu pentru tot. De unde să scot eu acum 3 jucători? Îi am la mine în casă? Ce poţi să iei aşa pe grabă… Şi dacă se măreşte bugetul e târziu. Plus că încep meciurile grele. Eu am tras de mult timp un semnal de alarmă”, a declarat Daniel Opriţa, citat de Fanatik.

Afla mai multe despre: steauadaniel opriţa 

viewscnt
Articole similare