Bucureşti, 19 aprilie 2018 – Crosul Universităţii Transilvania intră, în premieră, sub umbrela Maratonului Internaţional Braşov powered by Telekom Sport şi va alinia la start peste 800 de studenţi pasionaţi de mişcare, anunţă astăzi reprezentanţii Smart Atletic, organizatori ai evenimentului.
Organizatorii competiţiei lucrează alături de comunitatea locală pentru a sprijini adopţia cât mai largă a sportului şi a stilului sănătos de viaţă, iar trecerea Crosului Universităţii Transilvania sub umbrela Maratonului este un pas normal în strategia de a aduce alergarea cât mai aproape de tineri. De asemenea, este încurajată mişcarea la orice vârstă şi, astfel, braşovenii au acces gratuit la Cursele Populare şi la Cursa Copiilor.
Printre partenerii Maratonului Internaţional Braşov se numără, astfel, Universitatea Transilvania şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Braşov, care sprijină desfăşurarea Crosului dedicat studenţilor.
Anul acesta, la debut se află şi Cursa de 2,5 km, necompetiţională şi necronometrată, gratuită pentru braşoveni şi pentru participanţii sub 18 ani. În plus, un nou partener al evenimentului va fi, în acest an, şi clubul de tradiţie ACS Corona Braşov, care va alinia, la startul competiţiei, o echipă ce va aduce un plus de culoare evenimentului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Maratonul Internaţional Braşov înseamnă două zile de spectacol, pe 19 şi 20 mai, şi o varietate de probe care satisfac orice nivel de pregătire:
- Maraton – 42 km,
- Semimaraton – 21 km,
- Cursă – 10,7 km,
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Cursa Populară – 5,7 km, caritabilă, necompetiţională şi necronometrată,
- Team Run – 4 x 10,7 km,
- Cursa Copiilor între 6 şi 14 ani,
- Cursa de 2,5 km, necompetiţională şi necronometrată,
- Crosul Universităţii Transilvania, 2,5 km
Maratonul Internaţional Braşov powered by Telekom este un eveniment sportiv de masă, un prilej de sărbătoare pentru oraşul gazdă, dar şi de promovare şi descoperire a obiectivelor turistice, culturale şi gastronomice din România. Organizatorii au pregătit două zile de spectacol, 19 şi 20 mai, în care participanţii şi publicul se vor bucura din plin de atmosfera şi surprizele unui eveniment de anvergură, acreditat din 2017 conform standardelor AIMS, cel mai important for international din domeniu.
Înscrierile în competiţie sunt deschise până în data de 15 mai, pe pagina noului site www.maratonulbrasov.ro.
Maratonul Internaţional Braşov este un eveniment organizat de Asociaţia Şapte Scări şi Smart Atletic Team, în parteneriat cu Telekom Romania - partenerul principal al evenimentului, Primăria Braşov, Consiliul Judeţean Braşov, Federaţia Română de Atletism - parteneri instituţionali, Cinema One - partener gold, Banca Transilvania, Eva Energy, Urban Invest, Paradisul Acvatic - parteneri silver, Dorna, Ciuc Natur Radler, PowerBar - parteneri revitalizare, Columbia, Brasov Trail Adventures - parteneri tehnici, Gral Medical - partener preventie şi Telekom Sport - partener media.
Afla mai multe despre: crosul universităţii transilvania, maratonul internaţional braşov,