Crotone a scăpat printre degete o victorie uriaşă cu Lazio, iar formaţia lui Walter Zenga are nevoie de-o prestaţie fabuloasă în ultima etapă, cu Napoli, pentru a rămâne în Serie A şi în sezonul viitor.
Cu Stoian intrat pe teren abia în minutul 59, Crotone a condus cu 2-1, dar a ratat victoria cu Lazio în minutul 85, atunci când Milinkovici-Savici a punctat pentru 2-2.
Lulici, în minutul 17, din penalty, şi Simy, minutul 27, au marcat pentru cele două echipe în prima repriză, în timp ce gazdele fuseseră duse în avantaj de Ceccherini, în minutul 61.
Ar fi fost foarte bine pentru Crotone, dacă Fiorentina nu ceda surprinzător, pe teren propriu, în faţa lui Cagliari. Oaspeţii au câştigat cu 1-0, au făcut 36 de puncte şi au urcat pe poziţia a 16-a. Crotone şi Spal sunt la egalitate de puncte, 35, dar echipa antrenată de Zenga are un golaveraj mai slab şi ocupă locul 18, retrogradabil în Serie B.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.