You are here:

Csikszereda i-a găsit înlocuitor lui Robert Ilyeş. Presa din Ungaria a dezvăluit numele noului antrenor al ciucanilor

Csikszereda i-a găsit înlocuitor lui Robert Ilyeş. Presa din Ungaria a dezvăluit numele noului antrenor al ciucanilor

Superliga

Comentarii

Csikszereda va rămâne fără antrenor după decizia lui Robert Ilyeş de a pleca de la formaţia ciucană după primul an în Superliga.

Robert Ilyeş şi-a anunţat plecarea la finalul partidei cu FC Botoşani la capătul unui sezon reuşit alături de ciucani. Tehnicianul revenit la Csikszereda în anul 2023 şi-a încheiat mandatul de trei ani după ce s-a clasat pe locul 11, la egalitate de puncte cu FC Botoşani.

"(n.r. – A fost ultimul meci la Csikszereda?) Da, aşa este. Cred că trebuie să scriu o carte ca să vă explic, aşa că mai bine ţin pentru mine. A fost înţelegere reciprocă. Nici eu, nici clubul n-am dorit să continuăm.", declara atunci Robert Ilyeş.

Ciucanii aveau şanse inclusiv la calificarea pentru barajul de Conference League, dar au cedat în penultima etapă a play-out-ului, în meciul cu UTA Arad. Conducerea clubului din Miercurea Ciuc i-a găsit deja înlocuitor lui Robert Ilyeş, iar presa din Ungaria a anunţat când va fi prezentat noul tehnician.

Csikszereda şi-a găsit noul antrenor

Este vorba despre Istvan Szabo, antrenorul rămas fără echipă după despărţirea de Nyiregyhaza, în octombrie 2025.

Conform celor de la Nemzetispor.hu, Zoltan Szondy, preşedintele celor de la Csikszereda, a anunţat că singurul pas rămas este semnarea contractului, iar Istvan Szabo va deveni noul antrenor al ciucanilor. Kecskemeti, Cegled, Tiszakcske, FC Dabas şi Nyiregyhaza sunt echipele antrenate de Istvan Szabo, în cariera sa de antrenor.

Afla mai multe despre: csikszeredasuperligarobert ilyes 

viewscnt
Articole similare