You are here:

CSM Bucureşti pregăteşte modificări pe banca tehnică. Cu cine negociază reprezentanţii clubului din Capitală

CSM Bucureşti pregăteşte modificări pe banca tehnică. Cu cine negociază reprezentanţii clubului din Capitală

Handbal

Comentarii

Conducerea CSM Bucureşti lucrează intens la construirea echipei pentru sezonul viitor. Negocierile nu sunt doar pentru transferul jucătoarelor, dar şi pentru viitorul antrenor al campioanei României.

Actualul tehnician Dragan Dukic nu a fost chemat negocieri de cei din conducere pentru prelungirea înţelegerii scadente în luna iunie. Sârbul recunoaşte că nu duce lipsă de oferte.

”Cred că aceasta este o întrebare pe care trebuie să o adresaţi celor din conducere, lui Andrei Luca direct. Filosofia mea de când antrenez este că atâta timp cât port acest lucru pe piept, voi da sută la sută. Poţi conta pe mine până la finalul ilelor mele aici. O să susţin echipa şi pe fete, o să fac tot ceea ce ştiu pentru a câştiga fiecare meci. Aceasta este filosofia mea, iar celelate lucruri nu ţin de mine, aşa că nu îmi pierd timpul pentru a mă gândi.

Avem ceva în contractul actual, aşa că va trebui să ne decidem foarte curând, ambele părţi. Pe de altă parte, nu sunt de ieri în handbal, aşa că unii oameni mă vor în alte proiecte, aşa că ar trebui să ne rezolvăm problema viitorului, iar acum este timpul să ne gândim şi la ceea ce va fi din sezonul viitor. Dacă mă întrebi pe mine eu mă concentrez pe ceea ce am de făcut acum, sunt focusat pe meciurile care vin şi nu mă gândesc la altceva”, a spus Dukic.

Un nou nume apărut în negocierile celor de la CSM: este vorba despre francezul Frederic Bougeant. Tehnicianul a demisionat în noiembrie de la Nantes, la şase luni după ce fusese instalat la gruparea franceză. Bougeant (44 de ani) a mai fost pe lista CSM-ului după ce a ajuns cu Rostov în Final Four, dar atunci nu s-a ajuns la un acord.

CSM mai are însă şi alte piste, după ce a fost refuzată de selecţionerul României Martin Ambros, care a preferat să rămână încă un sezon la Rostov, şi de Emmanule Mayonnade, antrenorul lui Metz care va fi noul selecţioner al Olandei. 

În privinţa jucătoarelor, campioana României le-a transferat pe Denisa Dedu şi Gabriela Perianu, de la Siofok, şi Laura Chiper, de la Braşov. Se mai poartă negocieri cu Eliza Buceschi (Corona Braşov), Crina Pintea (Gyor), Carmen Martin (Nice). Un alt nume vehiculat este cel al Norei Mork, dorită şi de Rostov şi de Metz. 

În vară, mai multe jucătoare vor părăsi echipa. Majda Mehmedovic şi Jovanka Radicevic vor pleca la Buducnost, iar următoarele îşi încheie contractele: Oana Manea (se retrage), Paula Ungureanu, Nathalie Hagman, Amanda Kurtovic (dorită de Gyor), Aneta Udriştoiu, Sabina Jacobsen, Barbara Lazovic, Elizabeth Omoregie.

 

Afla mai multe despre: handbal feminincsm bucuresti handbal 

viewscnt
Articole similare