Campioana en-titre la handbal feminin, CSM Bucureşti, şi-a completat lotul pentru sezonul 2017-2018, ultima jucătoare transferată fiind internaţionala suedeză Sabina Jacobsen.
Jacobsen are 28 de ani şi joacă pe postul de inter stânga. Şi-a început cariera la Lugi HF (Suedia), după care a evoluat la Randers HK şi FC Midtjylland (Danemarca). La FCM a fost antrenată chiar de Helle Thomsen, noul tehnician al CSM Bucureşti în următoarele două sezoane.
Cu CSM Bucureşti a semnat pe două sezoane şi va purta tricoul cu numărul 9.
La nivelul echipei naţionale, Jacobsen a jucat pentru Suedia în 98 de partide (130 goluri), având în palmares medalia de bronz la CE2010 şi pe cea de bronz la CE2014.
”Sunt foarte fericită şi recunoscătoare pentru oportunitatea primită de a juca pentru CSM Bucureşti, una dintre cele mai bune echipe din lume. A fost visul meu, încă de când am început handbalul să joc la cel mai înalt nivel, să fac parte dintr-o echipă cu şanse mari de a câştiga Liga Campionilor. Sper că transferul meu la CSM Bucuresti va continua să mă motiveze să mă dezvolt, să dau totul pentru a ajunge la cel mai înalt nivel, alături de colegele mele. Nu-mi place să pierd, sunt aici pentru a câştiga”, a declarat Sabina Jacobsen după semnarea contractului.
La rândul său, şeful secţiei de handbal de la CSM Bucureşti, Bogdan Vasiliu, a precizat: ”Sabina este o jucătoare extrem de valoroasă care va contribui din plin la forţa apărării echipei noastre. Lotul nostru este acum complet, iar pregătirile pentru noul sezon vor incepe în curând. Avem o echipă extrem de puternică şi aşteptăm cu nerăbdare să o vedem la treabă".
CSM Bucureşti se va reuni după mijlocul lunii iulie. În 2017, CSM a câştigat titlul naţional, iar în Liga Campionilor a obţinut medalia de bronz.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.








