You are here:

Cu cât se vinde la licitaţie un tricou care n-a fost purtat de Zidane în finala Cupei Mondiale din 2006

Cu cât se vinde la licitaţie un tricou care n-a fost purtat de Zidane în finala Cupei Mondiale din 2006

Fotbal internațional

Comentarii

Casa de licitaţii Aguttes oferă spre vânzare până pe 7 noiembrie unul dintre tricourile pregătite pentru starul francez Zinedine Zidane cu ocazia finalei Cupei Mondiale din 2006, împotriva Italiei (deşi nu l-a purtat niciodată), ultimul meci din cariera sa de jucător.

Aguttes estimează preţul articolului între 15.000 şi 30.000 de euro, iar licitaţia se desfăşoară online din 25 octombrie.

Tricoul Adidas cu numărul 10 al lui Zidane a fost unul dintre cele pregătite pentru finala jucată la Berlin pe 9 iulie 2006, între Franţa şi Italia, un meci foarte strâns care s-a încheiat cu o victorie a „azzurrilor” la loviturile de departajare.

Pentru Zidane, a fost un moment deosebit de amar, deoarece a fost eliminat în prelungiri pentru că l-a lovit cu capul în piept pe Marco Materazzi, după ce fundaşul italian l-a insultat.

Relatările despre schimbul exact de replici dintre cei doi au variat, dar francezul a susţinut că Materazzi i-a adresat insulte grave la adresa mamei şi surorii sale în ultimul meci din cariera sa.

„Martor al ultimului meci al lui Zinedine Zidane ca jucător, acest tricou ilustrează unul dintre cele mai emblematice episoade din istoria recentă a fotbalului francez. Tricoul a fost câştigat în cadrul unui concurs Adidas, iar câştigătorul îl păstrează din 2006”, precizează Aguttes într-un comunicat.

Punerea în vânzare a tricoului, anunţată în această vară, coincide cu revenirea lui Zidane la naţionala Franţei în acest an, de data aceasta ca selecţioner.

Afla mai multe despre: zidane 

viewscnt
Articole similare