Basarab Panduru a vorbit despre parcursul Universităţii Craiova în cupele europene, după ce a reuşit un event istoric, după 35 de ani, în România.
Universitatea Craiova a câştigat titlul şi Cupa României, iar în viitorul sezon va participa în preliminariile Ligii Campionilor. Oltenii vor începe drumul european în preliminariile "competiţiei stelelor", dar vor avea un drum greu până la tabloul principal.
Panduru: "Nu cred că eşti mulţumit doar cu Conference League"
Există şi "plasele de siguranţă" numite Europa League şi Conference League, iar Basarab Panduru nu crede că stafful şi conducerea Universităţii Craiova vor fi mulţumiţi doar cu o eventuală participare în Conference League, la fel ca şi anul trecut. "Pandi" consideră că oltenii trebuie să facă pasul următor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Nu cred că te ajută doar Conference League. Nu cred că eşti mulţumit. De ce? Că nu eşti, ai fost deja în Conference League. Încep preliminariile, nu cred că anul ăsta te mulţumeşti să fii doar într-o grupă de Conference League. Ai fost deja! Aşa ar trebui, să treci la nivelul următor, dar să poţi!
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Depinzi de norocul pe care îl ai, care trebuie să fie mare, la tragerea sorţi", a declarat Basarab Panduru, la Prima Sport.
Rotaru: "Ne pregătim de trei luni pentru sezonul viitor"
Mihai Rotaru, patronul Universităţii Craiova, susţine că stafful tehnic al echipei din Bănie s-a pregătit intens în ultimele luni pentru eventuala participare în preliminariile Ligii Campionilor, după câştigarea titlului în Superliga. "(n.r. - Vă pregătiţi deja pentru sezonul viitor?) De vreo trei luni.
(n.r. - Cu ce vă pregătiţi? Cu jucători? Cu transferuri?) Cu Ovidiu Costeşin şi cu Mario Felguieras şi, sigur, cu Filipe Coelho", a spus Mihai Rotaru, într-un interviu pentru superliga.ro.
Afla mai multe despre: basarab panduru, universitatea craiova, cupele europene, liga campionilor, mihai rotaru








