Constantin Grameni (23 de ani), mijlocaşul ajuns la Rapid în toamna anului 2024, de la Farul, a analizat lupta pentru titlul din Superliga.
Reveniţi în ţară după cantonamentul din Antalya, rapidiştii vor să debuteze cu o victorie în noul an, în Superliga. Rapid o găzduieşte pe Metaloglobus, ultima clasată din Superliga.
Întrebat dacă există discuţii despre câştigarea titlului în vestiar, Grameni nu a negat acest fapt şi chiar visează la un triumf al giuleştenilor la finalul sezonului. Cât despre adversarele pe care Rapidul le are în drumul spre un prim titlu după 23 de ani, Grameni le-a numit pe Dinamo, FC Botoşani şi Universitatea Craiova.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Constantin Grameni: "Suntem acolo, normal că vorbim între noi"
"Cel mai important e că am terminat sănătos acest cantonament. Eu zic că de fiecare dată oricine caută să se îmbunătăţească, noi suntem motivaţi, ne antrenăm foarte bine şi trebuie să fim cea mai bună versiune a noastră.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Eu cred că e bine că ne-am întors, la Farul nu am făcut niciun cantonament în altă ţară, asta e temperatura din campionat. Nu avem de ales, suntem acolo, am fost pe primul loc destul de multe etape, e normal să fim pregătiţi.
Normal că vorbim între noi, nu putem să ne ascundem să zicem că nu vorbim despre titlu din moment ce suntem pe locul 2 la un punct de lider. (n.r. Cu cine vă bateţi la titlu?) Cu Craiova, cu Dinamo şi Botoşani, ele sunt acolo sus, vedem în play-off.
Două victorii la rând pot face diferenţa. Vreau să prind cât mai multe minute şi să ajut echipa să câştige cel puţin un trofeu în sezonul acesta. Normal că pot să prind cât mai multe minute, eu zic că am demonstrat că sunt o soluţie pe care se poate baza Mister.", a declarat Constantin Grameni.
- Citește și
- OFICIAL | OUT după doar cinci meciuri. Fotbalistul crescut de FCSB a rămas fără echipă
- Săptămâna de pariuri începe cu dreptul doar în SuperSocial
- Finalist la Wimbledon şi fost număr 3 mondial, Raonic şi-a anunţat retragerea: "A sosit momentul pentru care nu te simţi niciodată pregătit"
- Dorinel Munteanu pleacă mulţumit din Antalya! Primele concluzii după ce Hermannstadt a încheiat cantonamentul de iarnă
- Nu Tavi Popescu! Şumudică a recunoscut că a vrut să transfere alt jucător de la FCSB: "L-am dorit, ştiu ce calităţi are"
- Sorana Cîrstea s-a retras de la Adelaide. Jaqueline Cristian a rămas singura româncă de pe tabloul principal
- Bîrligea e sigur că FCSB va prinde play-off-ul: "Suntem de departe cei mai buni! Nu m-a impresionat nicio adversară"
- OFICIAL | A fugit din cantonamentul echipei şi a semnat cu Oţelul. Cine e noul jucător care a ajuns la Galaţi
Afla mai multe despre: rapid, constantin grameni, superliga








