Mamoutou N'Diaye a fost protagonistul unui moment memorabil în timpul meciului dintre Dinamo şi Gaz Metan Mediaş. La scorul de 0-0, dinamovistul a reuşit să marcheze, dar golul său a fost anulat pentru poziţie afară din joc. Surprins de decizia arbitrului, mijlocaşul a cerut VAR, doar că sistemul de arbitraj video nu a fost introdus în Liga 1.
La conferinţa de presă de la finalul meciului, Mircea Rednic a comentat cu umor gestul mijlocaşului din Mali.
”S-a cerut VAR... Am văzut, nu ştiu dacă a făcut o glumă dar el crede că e tot în Belgia. E în România. Aşteptăm să se reducă preţurile şi la VAR ăsta. I-am zis că var avem, am trasat terenul cu var, cred că a fost o glumă. Bună glumă, oricum”, a spus Mircea Rednic la o conferinţă de presă.
Formaţia Dinamo a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Gaz Metan Mediaş, în etapa a IX-a a play-out-ului Ligii I.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mircea rednic, dinamo, var