Universitatea Craiova - Hapoel Beer Sheva a fost prima manşă a play-off-ului Conference League.
Cum a putut să fie eliminat Paul Papp în meciul cu Hapoel Beer Sheva! Fundaşul a văzut cartonaşul roşu pe tunel
Primul duel direct dintre cele două are o miză uriaşă. Universitatea Craiova şi Hapoel Beer Sheva luptă pentru un loc în grupele Conference League, iar prima manşă s-a jucat la Severin.
Meciul a început bine pentru Craiova. Echipa a atacat în valuri. Andrei Ivan a fost aproape de gol în prima repriză, dar a trimis mingea în bară. De asemenea, fundaşul Silva a putut trimite mingea în poartă, dar lovitura lui de cap a trecut pe lângă poartă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Repriza secundă a început cum nu se putea mai rău pentru echipa lui Mirel Rădoi. Fundaşul Paul Papp a fost eliminat în repriza secundă, înainte ca meciul să fie reluat. Potrivit surselor OrangeSport, jucătorul Craiovei ar fi intrat într-o altercaţie pe tunelul de la vestiare. Ansah l-a împins pe tunel pe Papp. Jucătorul Craiovei a ripostat şi a împins şi el. Jucătorul lui Hapoel a amplificat căderea, iar arbitrul a văzut şi a arătat cartonaşul roşu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: craiova-conferenceleague-papp