You are here:

Cum a răspuns Alexandru Maxim când a fost întrebat dacă se retrage de la naţională: ”Vreau să fiu realist!”

Cum a răspuns Alexandru Maxim când a fost întrebat dacă se retrage de la naţională: ”Vreau să fiu realist!”
Comentarii

Reprezentativa României a fost învinsă, marţi seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, de selecţionata Bosniei, într-un meci din Grupa a 3-a a Diviziei B din Liga Naţiunilor.

Cum a răspuns Alexandru Maxim când a fost întrebat dacă se retrage de la naţională: ”Vreau să fiu realist!”

În prima etapă, România a fost învinsă în deplasare de Muntenegru, scor 2-0, şi Finlanda a remizat cu Bosnia, scor 1-1. Astfel, după două meciuri, tricolorii sunt pe ultimul loc în clasament. 

După rezultatul din Bosnia, Alexandru Maxim a vorbit despre o posibilă retragere a lui de la naţională. Fotbalistul a spus că va face acest lucru, dacă ar fi benefic pentru echipa naţională. 

”Nu vreau să gândesc negativ. Vreau să privesc la următoarele zile, să îi încurajăm pe cei care vin din urmă. Când ai rezultate pozitive, e mai uşor să îi integrezi pe jucătorii tineri, să le dai încredere. Sper că rezultatele vor veni.

După o înfrângere, nu poate fi o atmosferă bună, deşi am fost mai vii în meci. Puteam înscrie cu puţin noroc. E dezamăgire. Nu poţi să vii la echipa naţională, să fii fericit că ai pierdut cu Bosnia, 0-1, nici cu un egal nu eram fericiţi. E tristeţe, dezamăgire.

Toţi suntem cu moralul la pământ. Ne lipseşte încrederea, dar trebuie să o scoatem la capăt. Noi am adus echipa naţională în acest punct.

Încerc să nu mă gândesc la lucrurile astea, dar vreau să fiu realist şi să ajut echipa naţională. Nu ştiu cum se va întâmpla, dar dacă va fi mai bine pentru naţională ca eu sau altcineva să facă un pas în spate, o vom face”, a declarat Alexandru Maxim la finalul meciului.

Clasament: 1. Finlanda- 4 puncte, 2. Bosnia – 4, 3. Muntenegru – 3 puncte, 4. România – niciun punct.

Afla mai multe despre: maxim-românia-bosnia 

viewscnt
Articole similare