You are here:

Cum a ratat Dan Petrescu transferul la Arsenal: "Wenger mi-a zis că m-a vrut!"

Cum a ratat Dan Petrescu transferul la Arsenal: "Wenger mi-a zis că m-a vrut!"

Superliga

Comentarii

Dan Petrescu a vorbit despre anunţul făcut de Arsene Wenger, prin care francezul şi-a anunţat precarea de la Arsenal la finalul sezonului, iar tehnicianul CFR-ului a dezvăluit şi un moment petrecut în urmă cu aproape două decenii, la scurt timp după ce legendarul antrenor sosise la Arsenal.

Petrescu spune că a avut timp să discute mai mult cu Wenger în perioada în care o antrena pe Unirea Urziceni, iar atunci francezul i-a dezvăluit că a vrut să-l aducă la Arsenal. Dan Petrescu juca la Chelsea şi era considerat unul dintre cei mai buni fundaşi din Premier League, însă Arsenal a renunţat la mutare deoarece "Bursucul" era deja trecut de 30 de ani.

"A luat o decizie corectă, şi-a făcut datoria. Sper pentru el să câştige Europa League, pentru că este o istorie. Am jucat de multe ori împotriva lui, m-am întâlnit cu el pe când eram antrenor la Urziceni şi mi-a răspuns la toate întrebările. Mi-a zis că a vrut să mă ia la Arsenal când aveam 31 de ani, dar politica clubului era să nu aducă jucători peste de 30 de ani. Sper, pentru el, nu pentru Arsenal că eu ţin cu Chelsea, să câştige Europa League. Acum jucătorii vor fi mai relaxaţi şi Arsene Wenger va fi mai relaxat, pentru că era o presiune din partea clubului", a declarat Dan Petrescu.

GALERIE FOTO | 22 de ani de Wenger în 22 de imagini memorabile! Final de eră la Arsenal: francezul şi-a anunţat plecarea

VIDEO | Surpriză pentru fetele de la Fed Cup! Dan Petrescu le-a vizitat la antrenament. Ce cadouri le-a adus

 

Afla mai multe despre: dan petrescuwengerretrageretransferchelsea 

viewscnt
Articole similare