Simona Halep, locul 23 WTA, s-a califcat a treia oară în semifinalele turneului de la Dubai, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-4, 6-3, pe Ons Jabeur (Tunisia), locul 10 WTA şi cap de serie numărul 8. Anterior, de fiecare dată când a ajuns în penultimul act, Halep a câştigat trofeul.
Halep a avut nevoie de o oră şi 22 de minute pentru a se impune, iar la finalul meciului a dezvăluit ce strategie a abordat pentru a câştiga partida.
”Mi-a venit în minte meciul din 2020!”
”A fost un meci foarte dificil, s-a simţit mult mai greu, chiar dacă s-a terminat în două seturi. Mi-a venit în minte meciul din 2020, a fost echilibrat şi ştiam că trebuie să lupt până la final. M-am concentrat pe ceea ce am avut de făcut şi am vrut doar să o împing în spate pentru că are nişte lovituri foarte puternice. Sunt foarte bucuroasă să joc aici, mă simt minunat”, a declarat Simona Halep.
Halep va evolua, vineri, în penultimul act, cu letona Jelena Ostapenko, locul 21 WTA. Halep şi Ostapenko s-au întâlnit de două ori până acum şi şi-au împărţit victoriile. Letona a câştigat French Open în 2017, după ce a trecut în finală, cu 4-6, 6-4, 6-3 de Halep, iar românca a învins-o pe Ostapenko câteva luni mai târziu, cu scorul de 6-2, 6-4, în semifinalele China Open.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Calificarea în semifinale este recompensată cu un premiu de 37.500 de dolari şi cu 185 de puncte WTA.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: halep-dubai-tenis