Invitat la podcastul Sport Cast cu Sile, un podcast Orange Sport, Helmuth Duckadam (63 de ani) a povestit cum a refuzat să ia parte la un meci aranjat pe vremea când era la Steaua. Totul s-a întâmplat la câteva săptămâni după câştigarea Cupei Campionilor Europeni.
"Eroul de la Sevilla", Helmuth Duckadam, a refuzat să fie părtraş la un meci aranjat între Steaua şi Craiova, unde "am vrut cu toţii să-l ajutăm pe Piţi să iasă golgheter". Duckadam a plecat la Arad când şi-a dat seama că partida cu oltenii avea să fie aranjată.
Cum a refuzat Duckadam să ia parte la un meci aranjat: "Nea Ioane, te salut!". A fost "exilat" de Steaua la 3 săptămâni după ce a fost erou la Sevilla | EXCLUSIV
Helmuth Duckadam şi-a adus aminte, podcastul lui Silviu Tudor Samuilă, cum a refuzat să ia parte la un blat şi cum a fost "exilat" de clubul Steaua la doar câteva săptămâni de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni, unde a fost erou la Sevilla.
Duckadam a refuzat să facă deplasarea la un meci cu Craiova, unde "am vrut cu toţii să-l ajutăm pe Piţurcă să ajungă golghter". Meciul a fost aranjat, susţine fostul portar al Stelei, dar în cele din umră planul cu Piţurcă golgheter nu a ieşit.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Gică Hagi i-a luat faţa lui Victor Piţurcă şi a câştigat gheata de aur a României în acel sezon. Pentru că n-a vrut să facă deplasarea, Duckadam a fost pedepsit.
"La câteva săptămâni după Sevilla, când am avut ultima etapă de jucat la Craiova, noi eram deja campioni. Am vrut să-l ajutăm cu toţii pe Piţurcă să ajungă golgheter, era la luptă mare cu Hagi, care era la Sportul. Şi am înţeles că se discută, se aranjează meciul de la Craiova.
Când a făcut echipa nea Imi, cine face deplasarea, eram eu, Stîngaciu, Bărbulescu, Radu II, Piţurcă. Zic 'nea Imi, ce facem aici? Păi Lăcătuş, Belodedici, Balint, puştii ăştia, ce fac?'. Păi, ştii că îi odihnim pentru finala Cupei, că nu ştiu ce'. Lăsaţi vrăjeala, dacă nu merg toţi, nu mă duc. Intră Ion Alexandrescu, 'bă, ştii că eşti militar, aici nu faci ce vrei tu'. Nea Ioane, te salut!
M-am urcat în tren şi m-am dus acasă, la Arad. S-a jucat meciul de la Craiova, 5-4, Piţurcă a dat două goluri, dar Hagi cu Scorniceştiul sau cu cine a jucat ei, dat 7. Şi a ieşit golgheter. Am venit înapoi după vreo săptămână, două, că urma Cupa României. Să merg la stadion. Soldaţii zic 'Ai interdicţie să intri'. Ok, mă duc acasă. N-am mai avut voie să fac antrenament, să intru în stadion, la 3 săptămâni de la Sevilla.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
M-au chemat la club, era încă pe Plevnei, era o masă dreptunghi aşa, Ilie Ceauşescu, Gavrilă, nea Imi, secretarul de partid şi un scaun dincolo. Numai nu era reflectorul să-mi bată în ochi. Mă ia la rost Ilie Ceauşescu, că sunt militar, că nu ştiu ce. Am încercat să-i explic vreo 10-15 minute... 'Vrei să spui că Piţurcă nu-i bun?'.
După vreo 30, 40 de minute, m-am ridicat în picioare şi am zis 'Tovarăşul general, să ştiţi că aveţi dreptate. Am greşit, suport consecinţele'. 'E, aşa am îmi place de el. Gavrilă, taie-l 5.000 de lei şi de mâine la antrenament'. Au fost tăiaţi. (n.r. - pentru nesupunere) Exact!", a spus Helmuth Duckadam, la podcastul Orange Sport.
Afla mai multe despre: helmuth duckadam, steaua, blat, meci, craiova