Fostul mijlocaş al celor de la Steaua (actuala FCSB), Florin Lovin, a iniţiat un exerciţiu de imaginaţie, în direct, la Orange Sport.
”Aţă” a ridicat la fileu o întrebare care-i macină pe mulţi, în contextul recentelor decizii luate de Gigi Becali, cu privire la înstrăinarea acţiunilor de la FCSB: ”Ar fi mai sărac fotbalul românesc fără Gigi Becali?”
Florin Lovin: ”Ce-ar fi fotbalul românesc fără Gigi Becali?”
Florin Lovin a adresat această întrebare în studiourile Orange Sport, însă, pentru el, a fost mai mult o întrebare retorică, deoarece răspunsul îl deţinea deja.
De asemenea, Bogdan Cosmescu a admis faptul că ieşirea lui Gigi Becali din fotbal ar fi o mare pierdere pentru fotbalul românesc.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Motivul? Dincolo de derapajele sale, a investit zeci de milioane la FCSB, dar şi la celelalte echipe din campionat, prin cumpărarea de fotbalişti.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Fără banii săi, fotbalul românesc nu ar fi ajuns nici măcar în acest punct al ierarhiei europene.
- În ierarhia coeficienţilor UEFA pentru sezonul 2023/2024, România se află pe locul 26, din 55 de ţări, sub Ungaria, Polonia, Cipru sau Israel.
Iată cum a decurs dialogul dintre moderatorul Dan Udrea şi invitaţii săi, Florin Lovin şi Bogdan Cosmescu, în studiourile Orange Sport:
Florin Lovin: ”Făceam un exerciţiu de imaginaţie. Ce ar însemna fotbalul românesc, şase luni de zile, fără nicio intervenţie a lui Gigi Becali? Nimic. Nicăieri. Mă gândesc dacă ar fi mai bine sau ar fi mai rău. Totuşi, el dă culoare”.
Dan Udrea: ”Şase luni ar fi un termen prea scurt. Dacă ziceai pe trei ani.... Exerciţiul tău este bun, dar pe doi-trei ani”.
Florin Lovin:: ”Hai să zicem un an. Să vină un antrenor, care să fie lăsat să-şi facă treabă, să fie judecat după rezultate. Să nu mai vedem declaraţii publice. Ar sărăci fotbalul românesc fără Gigi Becali?”.
Bogdan Cosmescu: ”Un an de zile? Dacă pleacă definitiv din fotbal, financiar nu-i va fi bine fotbalului românesc. De bine, de rău, Becali este singurul care a ţinut echipa asta în permanenţă. Bani plătiţi. A injectat bani la Botoşani, la Viitorul, şi mai sunt.
Chestiunea asta cu antrenorii este foarte vizibilă pentru că el o face publică şi este lumea cu microfonul lângă el. Credeţi că la U Craiova 1948 se întâmplă altfel? Crezi că este total diferită treaba? Pe Mititelu nu-l bagă lumea în seamă atât de mult.
Nu dispariţia lui Gigi Becali din fotbal va elimina această practică, a intervenţiei patronilor. Bine, el a dus-o la un alt nivel. Are şi meritele lui”.
VIDEO: Emisiunea integrală
Afla mai multe despre: florin lovin, gigi becali, bogdan cosmescu, dan udrea