Internaţionalul român Dennis Man (26 de ani) are un an 2025 foarte complicat şi inclusiv echipa naţională a avut de suferit.
Dennis Man a pus umărul la revenirea în Parmei în Serie A, dar după un început excelent de sezon pe prima scenă a fotbalului italian, a avut o doua parte mult sub aşteptări.
Nici măcar în mandatul lui Cristi Chivu nu a reuşit să evolueze mai bine. Mai mult, în numeroase meciuri a fost chiar şi rezervă neutilizată.
Dennis Man, complicat şi la naţională: ”Credea că e singur pe teren”
Perioada mai puţin fastă de la echipa sa de club s-a manifestat şi la echipa naţională, acolo unde Man a fost şters de cele mai multe ori.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Situaţia complicată prin trece Dennis Man în 2025 a fost comentată şi de Marius Baciu, cel care l-a avertizat că jucătorul ar trebui să-şi schimbe şi atitudinea de pe teren.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Man e un jucător foarte important pentru echipa naţională. Trebuie să vedem diplomaţia lui Mircea Lucescu. Jocul ăsta îl poate ajuta să treacă peste momentul ăsta. Pentru orice jucător nu e uşor o situaţie de a pleca sau de a rămâne. Mi s-a părut cu nasul pe sus la echipa naţională.
Trebuie să profite de încrederea selecţionerului şi a grupului. Grupul e de partea lui. Câteodată încerca şi credea că e singur pe teren. Avem nevoie de Man în continuare. Daca îl scoate acum, după meciul cu Austria, nu o să fie bine nici pentru el.
Sau să intre de pe bancă la fel ca Ianis Hagi. Intra de multe ori de pe bancă şi dădea o pasă decisivă sau gol. Dar cred în experienţa lui nea Mircea că va gestiona foarte bine situaţia lui Man”, a declarat Marius Baciu, potrivit Prima Sport.
Până în momentul de faţă, Dennis Man a evoluat în 35 de meciuri pentru echipa naţională şi a marcat nouă goluri.
- Citește și
- Brigadă de arbitri din Grecia pentru meciul de debut al României U21 la EURO 2025
- BREAKING | Chivu începe treaba: doi tineri "world-class", doriţi la Inter! Cine sunt jucătorii
- "Foarte greu mai reuşeşti să comunici cu el". Cum se "transformă" Mircea Lucescu în pregătirea meciurilor: "Se face un munte de hârtii"
Afla mai multe despre: romania, echipa nationala, dennis man, parma, serie a, cm 2026