Constantin Budescu l-a surprins pe Costel Enache cu noua sa tunsoare, însă fotbalistul Astrei a impresionat şi prin condiţia fizică peste aşteptări. Budescu a jucat în amicalul Petrolul - Astra 0-0.
Constantin Budescu a întrecut orice aşteptări şi s-a prezentat foarte bine din punct de vedere fizic, fără kilograme în plus, deşi a avut o pauză de aproximativ două luni, din cauza pandemiei de coronavirus. Mijlocaşul de 31 de ani a trecut şi peste accidentare şi a jucat în amicalul contra echipei la care a crescut, Petrolul. Budescu i-a impresionat atât pe cei din echipa sa, cât şi pe adversarii de la Petrolul.
Constantin Budescu, în amicalul Petrolul - Astra 0-0. Sursa: Facebook Petrolul Ploieşti
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cum arată Constantin Budescu după două luni de pauză
Costel Enache, antrenorul Petrolului, s-a declarat impresionat de forma fizică a lui Constantin Budescu, dar i-a ironizat tunsoarea: ”Arată bine, e simpatic. Am remarcat că e proaspăt aranjat, tuns. Nu ştiu unde s-o fi tuns, că am şi eu nişte blugi de tăiat, dar nu-i spuneţi asta. Acelaşi om vesel, tonic şi un fotbalist minunat”, a spus amuzat Costel Enache.
Cum arată Budescu după pandemie. Dani Coman, foarte mulţumit
Într-o declaraţie făcută în urmă cu două săptămâni, Dani Coman se declara impresionat de Constantin Budescu. Preşedintele Astrei sublinia atunci că Budescu s-a pregătit intens, deşi activitatea echipelor a fost blocată de pandemia de coronavirus:
”Spre surprinderea voastră, Budescu arată foarte bine. Eu l-am văzut, arată foarte bine, s-a pregătit în această pauză. Mă bucură foarte mult faptul că, din punct de vedere medical, nu mai are nicio problemă, pentru că acea recidivă la gambă i-a dat dureri mari de cap”, spunea Dani Coman.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: constantin budescu