Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.
Iată cum arată echipa ideală a etapei a 15-a:
PORTAR
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Stefan Krell (Petrolul Ploieşti) - A avut şapte intervenţii, inclusiv un penalty apărat, capitol la care s-a evidenţiat pe prima scenă şi în sezonul trecut.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
FUNDAŞI
Carlos Mora (Universitatea Craiova) – A dominat flancul drept. A făcut excelent ambele faze de joc.
Dmytro Pospielov (UTA Arad) – Şi-a trecut iar numele pe tabelă. A fost al 11-lea gol al său în SuperLigă.
Mario Tudose (FC Argeş) – Responsabilizat cu banderola pe braţ, a devenit cel mai tânăr căpitan din acest sezon. A fost la înălţime pe toată durata partidei.
Din Alomerović (UTA Arad) - A pasat decisiv pentru golul care a deschis drumul arădenilor spre victorie.
MIJLOCAŞI
Ionuţ Vînă (Farul Constanţa) – Gol şi pasă decisivă. Se află într-o vizibilă creştere de formă.
Tobias Christensen (FC Rapid) – Dirijorul giuleştenilor de la mijlocul terenului a marcat un gol şi a oferit o pasă decisivă.
Darius Olaru (FCSB) – Cel mai bun meci din ediţia curentă pentru căpitanul bucureştenilor. A ajuns la 51 de goluri marcate în SuperLigă.
ATACANŢI
Narek Grigoryan (Farul Constanţa) - A pus multă presiune pe apărarea adversă. A izbutit un gol şi o pasă decisivă.
Mamoudou Karamoko (Dinamo) – A marcat golul care a readus-o pe Dinamo în joc. Intrarea lui pe teren a schimbat jocul roş-albilor bucureşteni.
Andrezinho (Oţelul Galaţi) – Gol şi pasă decisivă pentru un succes mare reuşit de gălăţeni.
ANTRENORUL ETAPEI
Elias Charalambous (FCSB) - Bucureştenii au făcut cel mai bun meci în deplasare din acest sezon, reuşind o victorie importantă în lupta pentru play-off.
Afla mai multe despre: fcsb, echipa etapei, dinamo, rapid


.webp)





