Duminică, 13 august, au avut loc primele teste la noua cale ferată care leagă Aeroportul Otopeni de Gara de Nord. Acest tronson de cale ferată face parte din angajamentul pe care România şi l-a luat pentru găzduirea de meciuri de la EURO 2020, competiţie care a fost amânată pentru anul viitor, din cauza pandemiei.
Noua cale ferată, care leagăt Aeroportul Otopeni de Gara de Nord, este aproape finalizată. Duminică au fost efectuate primele teste, cu o garnitură de tren ce aparţine unei firme private. Constructorul mai are de executat finisaje şi unele lucrări tehnice şi, cel mai probabil, primele trenuri vor circula în luna decembrie.
CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO!
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Lucrarea ar fi trebuit să fie gata la mijlocul lunii august, dar lucrările au fost întârziate din cauza unor plângeri depuse de câţiva proprietari, care au fost nemulţumiţi că trenurile trec prea aproape de casele lor.
Când se va circula pe tronsonul de cale ferată Gara de Nord - Aeroportul Otopeni
Noul termen de finalizare este finalul acestui an. Potrivit clubferoviar.ro, primele trenuri ar urma să circule la mijlocul lunii decembrie: ”Sunt toate condiţiile ca începând cu noul Mers al Trenurilor (n.r la jumătatea lunii decembrie), poate chiar mai devreme, să fie introduse în circulaţie garniturile pe ruta Gara de Nord-Aeroport Henri Coandă”, a spus Liviu Trenchea, şeful şantierului, citat de clubferoviar.ro.
Noul tronsol de cale ferată face parte din angajamentul pe care România şi l-a luat pentru organizarea meciurilor de la Campionatul European 2020. Lucrările ar fi trebuit să fie iniţal finalizate până în luna mai a acestui an, dar competiţia a fost amânată pentru anul viitor, din cauza pandemiei de coronavirus.
Noua cale ferată care leagă Aeroportul Otopeni de Gara de Nord a costat aproape 100 de milioane de euro. Este prima cale ferată pe care Guvernul României a construit-o de la zero, în ultimii 30 de ani.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Galerie foto
Afla mai multe despre: cale ferata