You are here:

Cum arată palmaresul Simonei Halep în faţa adversarelor din Gupa Roşie a Turneului Campioanelor

Cum arată palmaresul Simonei Halep în faţa adversarelor din Gupa Roşie a Turneului Campioanelor

Tenis

Comentarii

Simona Halep are avantaj în întâlnirile directe cu jucătoarea franceză Caroline Garcia, locul 9 WTA, scor 2-1, palmares egal cu ucraineanca Elina Svitolina, locul 4 WTA, scor 2-2 şi negativ cu daneza Caroline Wozniacki, locul 6 WTA, scor 2-3.

Halep şi-a întâlnit în 2017 toate avdersarele din Grupa Roşie a Turneului Campioanelor.

Cu Elina Svitolina a jucat cele mai multe meciuri în acest an. Ele au "început" la Roma, când Svitolina a câştigat în finală, cu scorul de 4-6, 7-5, 6-1, apoi Halep s-a impus în sferturi la French Open, cu 3-6, 7-6 (6), 6-0, pentru ca din nou ucraineanca să triumfe, în semifinale la Toronto, cu 6-1, 6-1. Al patrulea lor meci s-a jucat în 2013, la turneul "mic" al campioanelor, de la Sofia, unde Halep a reuşit şi ea un 6-1, 6-1.

Simona Halep are doar un meci cu Wozniacki în 2017, pierdut în sferturi la Eastbourne, cu 7-5, 4-6, 1-6. În 2015, ele şi-au împărţi victoriile, scor 7-5, 5-7, 6-2, pentru Wozniacki, în semifinale, la Stuttgart şi 2-6, 6-1, 6-1 pentru Halep, tot în semifinale, la Dubai. Daneza a câştigat şi ea un meci la Dubai împotriva sportivei din Cosntanţa, în optimi, în ediţia 2012, scor 6-2, 6-3. Halep s-a impus în 2013, în semifinale la New Haven, scor 6-2, 7-5.

Caroline Garcia este ultima adversară întâlnită de Halep, înainte de a ajunge la Singapore. Franţuzoaica a câştigat de curând China Open, cu scorul 6-4, 7-6 (3), în faţa unei jucătoare care tocmai sărbătorise urcarea pe locul I mondial. Anterior, Halep a câştigat la Toronto, în sferturi, cu 6-4, 6-2, şi în 2016, în optimile turneului de la Sydney, scor 6-4, 2-6, 6-1.

Svitolina a câştigat cele mai multe trofee în acest an, cinci, la Taipei City, Dubai, Istanbul, Roma şi Toronto, iar Garcia a triumfat în ultimle două competiţii majore ale anului, înainte de Singapore, la Beijing (Premier Mandatory) şi la Wuhan (Premier 5). La rândul ei, Wozniacki are cele mai multe finale jucate în 2017, şase, la Doha, Dubai, Miami, Eastbourne, Bastad, Toronto şi Tokyo, impunându-se numai în capitala Japoniei.

Simona Halep a câştigat în 2017 un turneu, la Madrid, şi a mai fost finalistă de patru ori, la Roma, Roland Garros, Cincinnati şi Beijing.

În Grupa Albă vor evolua spaniola Garbine Muguruza, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, americanca Venus Williams, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5 şi letona Jelena Ostapenko, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 7.

Primele două clasate în fiecare grupă se vor califica în semifinale. Partidele încep duminică. iar finala va avea loc la 29 octombrie

Halep este pentru a patra oară consecutiv calificată la Turneul Campioanelor, prima dată ca principală favorită. Ea a fost finalistă la prima participare, în 2014, când a pierdut în ultimul act în faţa americaneci Serena Williams, iar la următoarele ediţii nu a trecut de faza grupelor.

Primele două clasate în fiecare grupă se vor califca în semifinale. Partidele încep duminică, iar finala va avea loc la 29 octombrie.

Afla mai multe despre: simona haleppalmaresgupa roşieturneului campioanelorcaroline garcia 

viewscnt
Articole similare