Diferenţa dintre CFR şi FCSB s-a micşorat la doar 2 puncte.
Cum este atmosfera din vestiarul CFR, după ce ardelenii au pierdut multe puncte: ”Jocul suferă!”
CFR a dominat campionatul autoritar, dar echipa lui Dan Petrescu a înregistrat o scădere de formă şi a pierdut foarte multe puncte. Totuşi, ardelenii s-au redresat şi au câştigat iar meciuri, dar echipa lui Toni Petrea ”stă la pândă” şi aşteaptă un pas greşit al ”feroviarilor”.
Fostul antrenor din Liga 1, Vasile Mirăuţă, consideră că partida dintre Universitatea Craiova şi FCSB va lămuri situaţia. Totuşi, el susţine că CFR se va impune la final, chiar dacă vor exista emoţii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Lupta la titlu se vede destul de bine. Eu urmăresc toate partidele, când am timp. E o luptă în trei, să zicem că a intrat şi Craiova, cu toate că cu şanse mai puţine pentru ei. Părerea mea, favorite la titlu sunt CFR şi FCSB.
Atmosfera e bună la CFR, dar jocul suferă, a spus şi Dan Petrescu. Dar victoria contează cel mai mult, pentru că iţi da moral. Nu joacă aşa cum şi-ar dori ei, dar nici în trecut nu au strălucit. Sunt acolo jucători care au dus atâtea războaie şi Dan Petrescu, un antrenor foarte bun. Eu îi văd favoriţi.
Nu ştiu dacă e vorba de frică, cred că este îngrijorare. Pentru că au avut atâtea puncte avans, s-au înjumătăţit, parcă opt puncte au avut, acum sunt mai puţine, jocul nu străluceşte şi normal că te îngrijorezi”, a declarat Vasile Miriuţă, potrivit playsport.ro.
Clasamentul play-off-ului: 1. CFR Cluj – 51 de puncte, 2. FCSB – 49, 3. Universitatea Craiova – 45, 4. FC Voluntari – 30, 5. Farul – 28, 6. FC Argeş – 27.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cfr-fcsb-liga 1