Dijana Djokovic a explicat faptul că fiul ei, Novak, a participat la evenimente publice după ce a fost testat pozitiv cu coronavirus, prin faptul că nu a ştiut că este infectat, informează news.com.au.
"Nu ştia, probabil. El nu ştia”, a spus Dijana la postul australian Channel 7, când a fost întrebată dacă Djokovici a participat cu bună ştiinţă la evenimente publice, după ce a fost testat pozitiv.
"Pentru că atunci când şi-a dat seama că este pozitiv la mers la izolare, în izolare... Pentru că nu ştia", a continuat ea.
"Chiar nu pot spune nimic despre asta, poate cel mai bine este să fie el întrebat”, a adăugat Dijana Djokovic.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Luni, familia tenismenului sârb Novak Djokovici a refuzat să răspundă la întrebarea cum explică faptul că liderul ATP a participat la evenimente publice, fără să poarte mască, după ce a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, la 16 decembrie 2021.
Într-o conferinţa de presă, familia Djokovici s-a confruntat cu o rafală de întrebări despre faptul că Novak a fost testat pozitiv pentru covid la 16 decembrie, când i s-a emis certificatul care atestă că a contractat virusul, şi a participat la evenimente publice în zilele care au urmat, fără să poarte mască.
Concret, documentele legale prezentate pentru a primi o scutire medicală şi participa astfel la Australian Open au arătat că a fost testat pozitiv pentru Covid-19 în 16 decembrie 2021. A doua zi, el a participat la o festivitate indoor de premiere a tinerilor tenismeni de la academia lui, din Belgrad, şi, în 18 decembrie, la o şedinţă foto pentru L'Equipe.
Întrebată despre aceste acţiuni, familia jucătorului nu a răspuns, anunţând apoi brusc că intâlnirea cu presă s-a terminat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.