You are here:

Cum poate câştiga Juventus duminică titlul de campioană în Italia! Scenariul care le aduce titlul 35 din istorie

Cum poate câştiga Juventus duminică titlul de campioană în Italia! Scenariul care le aduce titlul 35 din istorie

Serie A

Comentarii

Juventus Torino ar putea câştiga, duminică, titlul de campioană a Italiei cu numărul 35 din istoria clubului, al optulea consecutiv.

Pentru a se "încorona" cu şapte etape înaintea finalului sezonului, Juventus trebuie să câştige meciul cu AC Milan, de pe teren propriu, şi Napoli să piardă partida de acasă, cu Genoa.

În acest moment, Juve are un avans de 18 puncte în fruntea clasamentului Serie A faţă de formaţia fundaşului Vlad Chiricheş, aflată pe locului al doilea. Cu încă trei puncte şi cu avantajul meciurilor directe, echipa lui Cristiano Ronaldo îşi poate asigura matematic trofeul, cu o lună şi jumătatea înaintea finalului campionatului.

Rezultatele din etapa XXX-a au făcut posbilă această situaţie, Juve câştigând în depalsare cu Cagliari, scor 2-0, iar Napoli fiind învinsă, suprinzător, "afară", cu 2-1, de Empoli, echipă aflată în lupta pentru evitarea retrogradării (locul 18, retrogradabil, înaintea întâlnirii).

Torinezii dispută derbiul cu Milan sâmbătă, de la ora 19.00, iar Napoli evoluează duminică, de la ora 21.30.

Afla mai multe despre: juventus 

viewscnt
Articole similare