Aurel Ţicleanu, fostul mijlocaş al Universităţii Craiova şi actual membru al Comisiei Tehnice din cadrul FRF a explicat modalitatea prin care s-a ajuns la actualul format al Cupei României.
Cupa României se dispută în prezent într-un format diferit faţă de cel prin care s-a consacrat. Competiţia se desfăşoară în prezent cu o fază a grupelor la început, iar apoi spre fazele eliminatorii, direct din sferturi.
Din patru grupe de câte şase echipe se califică primele două din fiecare grupă. Fiecare echipă joacă trei partide în faza grupelor. Aurel Ţicleanu a explicat felul în care s-a hotărât asupra noului format al Cupei României, cel care a nemulţumit mai multe echipe în ultimele sezoane.
Hypercube, partenerul FRF care a contribuit la modificarea formatului din Cupa României şi compania care s-a ocupat de modelarea formatelor din UEFA Champions League, a fost compania care a optat pentru implementarea unui sistem cu grupe, în Cupa României.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Aurel Ţicleanu: "Cupa trebuie să crească. Toată lumea vrea mai mulţi bani"
"Eu vreau să vorbesc despre o scurtă istorie a felului în care s-a ajuns aici. A fost chemată o firmă din Olanda, o companie, iar oamenii ăştia au ascultat pe toată lumea, au avut o discuţie cu fiecare echipă din Divizia C, Divizia B şi Divizia A.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
A ieşit acest format care a intrat înaintea meciurilor din cupele europene. Apoi a trecut şi Champions League la ceva asemănător. Toată lumea a fost ascultată.
Mi se pare un format dinamic şi interesant. Este o competiţie care trebuie să crească. Toată lumea vrea mai mulţi bani. Şi Cupa trebuie să crească. Îi dă câştigătoare dreptul să ne reprezinte în Europa League.", a declarat Aurel Ţicleanu, la Prima Sport.
- Citește și
- Disperare la Metaloglobus. Teja, discurs dur şi surprinzător, după remiza cu CFR: ”Jucăm bine, dar vrem să câştigăm. Nu ne ajută cu nimic”
- U BT Cluj, a cincea victorie în BKT EuroCup. Slam dunk fenomenal din partea unui jucător al campioanei României
- Măsuri drastice la FCSB! MM Stoica: "Nu vor rămâne, iar alţii vor juca în echipa a doua cu Gheorghe Doja şi la Borcea"
- Prima echipă calificată în sferturile Campionatului Mondial de handbal feminin, după o diferenţă uriaşă de scor. Pentru ce mai luptă România
- Titularul de la FCSB care riscă să rateze toate meciurile din 2025! Trei străini pleacă de la echipă, pierd şi pregătirea: "Am hotărât"
- Câţi suporteri sunt aşteptaţi la FCSB - Dinamo: "Sigur vor veni. Ne doream să echilibrăm situaţia"
- "Foarte, foarte prost!”. Louis Munteanu, dezlănţuit după încă o deziluzie a CFR-ului: ” Am fost plecat la toate echipele din Europa şi tot aici am rămas”
Afla mai multe despre: cupa romaniei, aurel ticleanu


.webp)





