You are here:

Cumpărat de Real Madrid şi ajuns acum în Liga 1: "N-am conştientizat amploarea transferului". Fotbalistul nu regretă despărţirea de campioana Europei

Cumpărat de Real Madrid şi ajuns acum în Liga 1: "N-am conştientizat amploarea transferului". Fotbalistul nu regretă despărţirea de campioana Europei
Comentarii

Dinamoviştii s-au întărit cu un mijlocaş cumpărat în trecut de Real Madrid. Alberto Soro a povestit cum s-a simţit să fie transferat de cel mai titrat club al planetei.

De la Real Madrid la Dinamo, aceasta este povestea lui Alberto Soro, una dintre ultimele achiziţii ale „câinilor”. În 2019, ibericul era cumpărat de galactici cu 2,5 milioane de euro. N-a apucat însă să debuteze în tricoul campioanei Europei, fiind împrumutat la Zaragoza şi cumpărat, în septembrie 2020, de Granada, tot cu 2,5 milioane de euro.

"La început, când s-a întâmplat, nu am conştientizat amploarea transferurului, totul s-a petrecut foarte rapid. Ştiu că este greu să ajungi să joci la Real Madrid, dar simplul fapt de a fi aparţinut de acel club este ceva pozitiv, iar eu am avut acest noroc" , a spus Alberto Soro.

Pentru mijlocaşul dinamovist, plăcerea fotbalului este o moştenire de familie. 

"Tata a jucat fotbal, dar în categoriile de amatori din Spania. Întotdeauna i-a plăcut fotbalul şi de aici a fost şi pasiunea mea pentru acest sport" , a continuat Soro.

  • 700 de mii de euro valorează Alberto Soro, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com

Afla mai multe despre: real madriddinamo 

viewscnt
Articole similare