You are here:

Cumpărător pentru Manchester United! Un consorţiu care mai deţine două echipe pregăteşte oferta

Cumpărător pentru Manchester United! Un consorţiu care mai deţine două echipe pregăteşte oferta

Manchester United

Comentarii

Consorţiul britanic Ineos, specializat în sectorul chimic şi care deţine deja cluburile de fotbal Nisa şi FC Lausanne-Sport, a formulat o ofertă pentru cumpărarea grupării engleze Manchester United, a informat, marţi, presa britanică.

„Am intrat în mod oficial în proces”, a declarat un purtător de cuvânt al consorţiului pentru BBC, adăugând că grupul lui Jim Ratcliffe a fost în contact cu banca de investiţii Raines, însărcinată de proprietarii americani ai Red Devils, familia Glazer, să conducă vânzarea.

Părţle vor intra într-o fază de negocieri confidenţiale şi revizuiri de cont, înainte ca luna viitoare să fie depuse oferte oficiale pentru o tranzacţie care ar urma să fie finalizată la sfârşitul sezonului.

Susţinător declarat al Red Devils, Ratcliffe şi-a manifestat deja interesul pentru Manchester United în mai multe rânduri în trecut, deşi a încercat să cumpere şi Chelsea, grupare vândută în cele din urmă în mai anul trecut unui consorţiu american pentru 4,25 miliarde de lire sterline, un record.  În august, chiar înaintete ca familia Glazer, proprietarii americani ai United, să scoată clubul la vânzare spre surprinderea tuturor, un purtător de cuvânt al Ineos a spus că omul de afaceri va fi „cu siguranţă un potenţial cumpărător”.

Patronii grupării Manchester United au anunţat scoaterea la vânzare la 22 noiembrie, la câteva zeci de minute după anunţul rezilierii contractului lui Cristiano Ronaldo. „Consiliul de administraţie va lua în considerare toate alternativele strategice, inclusiv noi investiţii în club, vânzare sau alte tranzacţii care implică compania”, a spus clubul la acea vreme.

Familia Glazer, în fruntea clubului din 2005, este extrem de nepopulară în rândul suporterilor care o consideră responsabilă pentru declinul sportiv din ultimii ani (ultimul titlu al Red Devils în Premier League datează din 2013). Ei speră la oferte de aproximativ 5 miliarde de lire sterline (5,8 miliarde de euro), ceea ce ar fi o sumă record.

Afla mai multe despre: ineosmanchester unitedcumparatorpremier league 

viewscnt
Articole similare