NBA a sancţionat, miercuri, echipa Los Angeles Clippers cu retragerea a cinci alegeri din primele runde ale draftului între anii 2029 şi 2033 şi cu o amendă de 30 de milioane de dolari (26 de milioane de euro) pentru că a eludat regulile privind plafonul salarial în vederea remunerării starului lor, Kawhi Leonard.
Acuzaţi că au încălcat regulile privind salariile, oficialii de la LA Clippers au fost amendaţi cu 26 de milioane de euro
Liga nord-americană de baschet l-a suspendat, de asemenea, pe Steve Ballmer, proprietarul miliardar al echipei Clippers, pentru un an. Antrenorul Lawrence Frank a fost suspendat pentru şase luni fără plată.
Kawhi Leonard a primit o amendă de 700.000 de dolari (600.000 de euro), fără ca transferul său la Toronto Raptors din această vară să fie compromis.
Sancţiunile respective, severe şi fără precedent, vin la un an după dezvăluirile jurnalistului Pablo Torre din podcastul său, care au declanşat o anchetă condusă de o firmă de avocaţi mandatată de NBA.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Sunt profund dezamăgit de încălcările flagrante ale regulilor noastre şi de deficienţele instituţionale şi de conducere ale echipei Clippers care au dus la aceste comportamente reprobabile. Severitatea sancţiunilor reflectă gravitatea încălcărilor”, a declarat şeful NBA, Adam Silver.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Convenţia colectivă a NBA interzice francizelor să pună în legătură sponsorii echipei cu jucătorii, ceea ce echivalează cu oferirea unei remuneraţii suplimentare în mod indirect.
În cazul de faţă, echipa Clippers a facilitat încheierea unor acorduri între patru dintre partenerii săi comerciali, anume Aspiration, Boingo Wireless, Daktronics şi Lockton Insurance, şi Leonard, acorduri care le-au adus jucătorului şi apropiaţilor săi beneficii în valoare de câteva milioane de dolari.
Ancheta a mai descoperit că echipa Clippers a acoperit cheltuielile personale ale lui Kawhi Leonard, ale familiei sale şi ale agentului său, printre care se numără bilete de avion, cazare şi cadouri, fără ca aceste cheltuieli să fi fost deduse din salariul său, aşa cum prevăd regulamentele.
Leonard a încasat aproximativ 300 de milioane de dolari pe durata perioadei petrecute la Clippers, din 2019 până în vara acestui an.
Jucătorul, campion NBA cu San Antonio Spurs şi Toronto Raptors, nu a reuşit să repete performanţa cu echipa californiană, în special din cauza accidentărilor repetate.
”Îmi asum întreaga responsabilitate pentru erorile de judecată comise de membrii anturajului meu”, a declarat americanul pe Instagram.
”Am semnat contractul cu Clippers, precum şi acordurile în cauză, cu bună-credinţă, pe deplin angajat să-mi îndeplinesc obligaţiile şi fără să am cunoştinţă de vreo intenţie din partea cuiva de a eluda plafonul salarial”.
- Citește și
- Edin Dzeko se retrage! Când va juca ultimul meci pentru Bosnia. Partida cu România, ultima deplasare a marelui atacant, în tricoul naţionalei
- Lionel Messi, omagiat în toată Argentina! Decizie spectaculoasă după retragerea din naţională
- OFICIAL | ”Micul Faraon” s-a întors acasă! El Shaarawy, prezentat oficial la Genoa. Dan Şucu, de neoprit: l-a transferat şi pe fiul lui Robinho
Afla mai multe despre: nba, bascket, la clippers, kawhi leonard







