Justiţia turcă a ordonat vineri arestarea a 46 de persoane, din care 29 sunt fotbalişti, în cadrul unei ample anchete privind pariurile pe meciurile de fotbal, a anunţat parchetul din Istanbul, potrivit AFP.
Douăzeci şi şapte dintre jucători sunt suspectaţi de justiţie că au pariat pe meciurile propriului lor club, a precizat parchetul într-un comunicat. Printre aceştia se numără Metehan Baltaci, jucător la Galatasaray, a indicat parchetul, care nu a precizat identitatea celorlalţi 26 de jucători acuzaţi.
Mert Hakan Yandaş, jucător al Fenerbahçe, este suspectat că a pariat pe diverse meciuri prin intermediul unei terţe persoane.
Justiţia a ordonat, de asemenea, arestarea preşedinţilor a două cluburi suspectate că ar fi „încercat să influenţeze rezultatul” unui meci care le-a opus în divizia a treia în sezonul 2023-2024.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ancheta procuraturii din Istanbul, care zguduie fotbalul turc, a dus deja la arestarea, la începutul lunii noiembrie, a şase arbitri şi a preşedintelui clubului Eyüpspor, din prima divizie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Federaţia Turcă de Fotbal (TFF), care declară că doreşte să „”cureţe” fotbalul turc, a suspendat cu câteva zile înainte aproape 150 de arbitri găsiţi vinovaţi de pariuri pe meciuri.
Douăzeci şi cinci de jucători din prima ligă şi aproape 1.000 de alţi jucători din ligile a doua, a treia şi a patra au primit, de asemenea, în noiembrie, suspendări de până la douăsprezece luni.
Afla mai multe despre: turcia, galatasaray, trabzonspor, fenerbahce, besiktas








