You are here:

Cutremur la Steaua?! Situaţie tensionată între Daniel Opriţa şi vedeta roş-albaştrilor: ”Îmi pierd răbdarea. Nu ştiu ce nu îi convine”

Cutremur la Steaua?! Situaţie tensionată între Daniel Opriţa şi vedeta roş-albaştrilor: ”Îmi pierd răbdarea. Nu ştiu ce nu îi convine”

Steaua

Comentarii

Eliminarea Stelei din Cupa României a agitatat apele în Ghencea. Daniel Opriţa a dat de înţeles că se gândeşte la demisie şi a dat de înţeles că relaţia sa cu Bogdan Chipirliu s-a deteriorat după acest start ratat de sezon.

Steaua Bucureşti a fost eliminată de Concordia Chiajna din Cupa României şi a părăsit competiţia încă din turul trei de calificare.

”Militarii” au dominat partida de la Chiajna, însă scorul a fost 0-0 după 90 de minute. În prelungiri, Steaua a ratat o ocazie monumentală în minutul 106, când Dane a trimis mingea peste poarta goală din şase metri.

Partida a ajuns la penalty-uri, acolo unde David Matei şi Adi Popa au şutat lamentabil de la 11 metri. Chiajna a transformat toate cele patru lovituri de departajare şi s-a calificat în turul patru de calificare, ultimul înainte de grupele Cupei României.

Având în vedere că Steaua nu a obţinut dreptul de promovare în Superliga, se poate vorbi de un eşec major pentru fosta campioană a României.

”Nu ştiu ce îi convine” Tensiune între Daniel Opriţa şi Bogdan Chipirliu

Întrebat despre forma slabă pe care o traversează Bogdan Chipirliu în acest start de sezon, Daniel Opriţa a recunoscut că a avut o discuţie cu golgheterul ”militarilor” din ultimele patru sezoane şi a dezvăluit că a avut un discuţie cu jucătorul său, din urma căreia a reieşit că acesta este nemulţumit de ceea ce se întâmplă la echipă.

”(n.r. Chipirliu, golgheterul echipei, e de nerecunoscut. Ai vorbit cu el?) Da, dacă nu îi convine ceva… Nu ştiu ce nu îi convine, dar îmi pierd şi eu răbdarea la un moment dat. Nu înţeleg nici eu nişte lucruri şi sunt supărat pe atac pentru că nu marcăm.

Noi nu am luat gol de trei meciuri. Ratăm ocazii foarte mari. Nu ne concentrăm la finalizare. Asta nu se antrenează. Aş fi vrut să avem altă atitudine la unii dintre ei. Fundaşilor nu am ce să le reproşez. Ne-am bătut joc de ocaziile pe care le-am avut”; a spus Daniel Opriţa, pentru Fanatik.

Bogdan Chipirliu joacă la Steaua din 2020. Atacantul gălăţean este cotat de Transfermarkt la 275.000 de euro.

 

Afla mai multe despre: steaualiga 2daniel opriţabogdan chipirliu 

viewscnt
Articole similare