Dinamo Bucureşti ar putea ajunge în situaţia FCSB. Alb-roşii pot pierde palmaresul.
Ciprian Stoica, juristul de la Clubul Sportiv Dinamo a anunţat marţi că entitatea pe care o reprezintă este îndreptăţită să ceară palmaresul clubului din 1948 până în 2000. Reprezentatul CS Dinamo susţină că până în anul 2000, clubul a aparţinut Ministerului de Interne: ”În 1992 s-a făcut primul pas ca ramura sportivă fotbal să se desprindă din Clubul Sportiv Dinamo. Apare Fotbal Club Dinamo Bucureşti, Unitate Militară în subordinea Ministerului de Interne, condusă cu un ofiţer cu grad de colonel, Vasile Ianul.
În 1994 este înfiinţată Asociaţia Fotbal Club Dinamo Bucureşti. Practic, clubul se transformă în Unitatea Militară Fotbal Club Dinamo Bucureşti. În 2000 s-a dat posibilitatea unor parteneriate. Aşa a apărut şi Nicolae Badea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După ce în 2000 a apărut Legea Sportului 69/2000, care cerea cluburilor să aibă Certificat de Identitatea Sportivă, se înfiinţează Asociaţia Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo Bucureşti, preluată de Nicolae Badea. Din 1994, până în 2000, asociaţia a existat tot în cadrul Ministerului de Interne şi şi-a continuat activitatea. Suntem îndreptăţiţi să solicităm, dacă am avea în intenţie, palmaresul din acea perioadă”, a declarat Ciprian Stoica pentru Prosport.
În acest context, FC Dinamo, echipa patronată de Ionuţ Negoiţă ar rămâne cu doar trei titluri de campioană a României, 5 Cupe ale României, 2 Supercupe şi o Cupă a Ligii.
ACS FC Dinamo, clubul din liga a patra cu care CSA Steaua se va lupta pentru promovare este cel care deţine marca, stema şi palmaresul lui Dinamo. Ionuţ Negoiţă are doar un acord de folosire a acestora cu Nicolae Badea, cel care deţine clubul din liga a patra.
Negoiţă a anunţat că vrea să vândă! ”Dinamo va avea un alt proprietar!”
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ionuţ Negoiţă a anunţat că negociază vânzarea clubului Dinamo cu trei entităţi diferite din România, iar în decurs de cel mult o lună de zile clubul din Ştefan cel Mare va avea un nou patron.
”Eu caut soluţii de doi ani de zile în ceea ce priveşte vânzarea clubului. Voiam să-mi recuperez măcar o părticică din ce am investit. Negociez cu trei entităţi, iar în maximum o lună Dinamo va avea alt proprietar! Sunt români, dar nu pot să dau alte detalii. O să vedeţi că n-o să mai fiu la Dinamo!
Poate că de aici încolo vor fi performanţe. Dacă suporterii vor ca Dinamo să aibă un viitor strălucit, să lupte pentru stadion. Ei îl înjură pe Negoiţă, dar în scurt timp nu vor mai avea pe cine să înjure”, a declarat Negoiţă pentru Gazeta Sporturilor.
Afla mai multe despre: dinamo bucureşti, palmares, nicolae badea, ionuţ negoiţă