You are here:

Cutremurător! Cum vrea Nantes să obţină cele 17 milioane de euro din schimbul lui Sala! Mesajul transmis în ziua în care a fost extras un cadavru din avionul prăbuşit

Cutremurător! Cum vrea Nantes să obţină cele 17 milioane de euro din schimbul lui Sala! Mesajul transmis în ziua în care a fost extras un cadavru din avionul prăbuşitgalerie foto

Campionate

Comentarii

Presa internaţională scrie oferă astăzi noi detalii despre războiul declanşat între cluburile Nantes şi Cardiff odată cu dispariţia tragică a atacantului Emiliano Sala, după ce avionul în care se afla acesta s-a prăbuşit în Canalul Mânecii în timp ce se îndrepta spre Ţara Galilor.

Sala semnase cu Cardiff City şi urma să joace în Premier League, iar unul din semnele de întrebare ridicate după tragedia petrecută pe 21 ianuarie 2019 a fost ce se va întâmpla cu suma de transfer (galezii se angajaseră să achite 17 milioane de euro în schimbul atacantului argentinian).

  • Emiliano Sala a fost declarat oficial mort la două săptămâni de la tragedie, abia în momentul în care epava avionului a fost descoperită.

Sala a fost omagiat atât de Nantes, cât şi de Cardiff, la fiecare partidă oficială disputată după prăbuşirea avionului, însă acum cele două cluburi par să intre într-un război juridic.

Conform presei din Anglia, francezii de la Nantes le-au transmis omologilor de la Cardiff că au un termen de 10 zile pentru a efectua plata primei tranşe din transfer, altfel vor notifica FIFA, apoi TAS.

În actele semnate de cele două cluburi se stipulează că suma de 17 milioane de euro va fi achitată în mai multe tranşe, iar cei de la Nantes consideră că a fost depăşit termenul la care Cardiff trebuia să vireze prima tranşă.

Corpul neidentificat, extras din avion

Anunţul vine chiar în ziua în care autorităţile au reuşit să extragă cadavrul neidentificat găsit în epava avionului în urmă cu trei zile.



Este vorba de corpul care apare pe imaginile transmise de robotul subacvatic (ROV), ce a inspectat avionul căzut pe fundul mării. Corpul, neindentificat oficial încă, dar scos din apă "în cel mai demn mod posibil", a fost transportat pe Insula Portland şi remis legistului din Dorset.

AAIB, departamentul britanic de Investigare a Accidentelor Aviatice (AAIB), a încercat să ridice de pe fundul mării întreaga epavă, dar operaţiunile au fost abandonate din cauza vremii nefavorabile.

Familiile fotbalistul Emiliano Sala şi pilotului David Ibbotson sunt ţinute la curent cu evoluţia operaţiunilor de recuperare.

Departamentul britanic de Investigare a Accidentelor Aviatice (AAIB) a anunţat, luni, că o persoană aflată în avionul Piper Malibu, prăbuşit în Canalului Mânecii, apare în imaginile transmise de submarinul telecomandat.

"În mod tragic, o persoană este vizibilă în epavă, pe imaginile video transmise de ROV (Remotely Operated Vehicle, submarin telecomandat). AAIB ia în considerare paşii următori, consultându-se cu familiile pilotului şi pasagerului şi cu poliţia", a anunţat AAIB, într-un comunicat.

Epava avionului în care se aflau fotbalistul argentinian Emiliano Sala şi pilotul David Ibbotson a fost găsită, duminică, pe fundul Canalului Mânecii.

Căutările autorităţilor britanice pentru găsirea avionului în care se aflau fotbalistul Emiliano Sala şi pilotul David Ibbotson au fost reluate duminică.

Avionul de tip Piper Malibu, în care se afla fotbalistul argentinian Emiliano Sala, a fost dat dispărut, la 21 ianuarie, în timp ce se afla deasupra Canalului Mânecii, după ce a pierdut contactul cu controlorii de trafic. Sala se întorcea la Cardiff, pentru a se alătura echipei la care fusese transferat, după o scurtă vizită la Nantes, unde a călătorit cu acelaşi aparat pentru a-şi lua la revedere de la foştii lui colegi.
 

Afla mai multe despre: emiliano salanantescardiff 

viewscnt
Articole similare