Preşedintele de la Rapid Bucureşti, Victor Angelescu, a analizat prestaţia lui Filip Stojilkovic după victoria obţinută în faţa celor de la FC Voluntari. Atacantul sosit în această vară în Giuleşti a avut din nou mai multe ocazii de gol, însă nu a reuşit să îşi treacă numele pe lista marcatorilor.
Victor Angelescu, despre Filip Stojilkovic şi ratările Rapidului
Rapid a învins-o sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-1, pe FC Voluntari, în etapa a 9-a din Superligă. Formaţia giuleşteană a fost condusă cu 1-0, dar a întors rezultatul în repriza secundă. După autogolul lui Jurhar, Kramer a înscris în minutul 86 şi a adus victoria echipei lui Daniel Pancu.
Victor Angelescu a recunoscut că Filip Stojilkovic încă încearcă să se regăsească la finalizare, dar a subliniat că atacantul îşi creează constant ocazii. Oficialul Rapidului a amintit şi de celelalte şanse importante pe care echipa le-a avut în partida cu FC Voluntari.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„E adevărat că Stojilkovic îşi creează meci de meci ocazii, are doar un gol. Repet, dacă dădea jumătate din ele, era golgheterul campionatului, dar azi n-a fost vorba doar de el. Am avut prin Dobre o ocazie foarte mare, Rareş Pop, Moruţan, Kodor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mă bucur, sunt bucuros pentru puncte, sunt bucuros pentru joc în general, că ajungem să ne creăm aceste ocazii, dar, sincer, e frustrant să ai 6-7 ocazii mari şi să nu înscrii. Se putea întâmpla să nu facem punctele azi şi atunci era total nedrept şi nu era primul meci”, a declarat Victor Angelescu, la Prima Sport.
Statistici jucător sezon oferit de Superscore
Afla mai multe despre: filip stojilkovic, victor angelescu, rapid voluntari







