Miodrag Belodedici, prima reacţie după ce a aflat că fostul său coleg, Helmuth Duckadam, a încetat din viaţă.
Miodrag Belodedici, şocat de vestea primită
„A murit Duckadam? Cum, unde? Incredibil! Doamne, Doamne. Vai de capul meu! Nu e o glumă, nu?
Duckadam a murit? Incredibil! Ce probleme avea el? L-am văzut la televizor în urmă cu câteva săptămâni. Incredibil! E o veste incredibilă. Eroul, eroul… el ne-a câştigat Cupa Campionilor. Vai de capul meu.
Ne apropiem, încet încet. Vedeţi, au început problemele. Uite că au început să dispară. Doamne, nu ştiu ce să vă spun! A murit Duckadam. Cum? Vai de capul nostru. Era colegul nostru, cu el am stat… vai de capul meu! Era tânăr. Şi domnul Vochin, care era lângă mine, s-a albit când a aflat. Dacă nu ar fi fost Duckadam în poartă, nu am fi câştigat Cupa Campionilor.”, a declarat Miodrag Belodedici în exclusivitate pentru AS.ro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Fostul portar al Stelei şi unul dintre cei mai emblematici jucători din istoria fotbalului românesc a încetat din viaţă pe data de 2 decembrie 2024. Internat la Spitalul Militar cu dureri insuportabile în zona lombară, medicii i-au administrat morfină fostului portar, pe care îl pregăteau pentru o operaţie care ar fi trebuit să aibă loc, cel mai probabil, pe data de 3 decembrie.
Helmut Duckadam rămâne în istoria fotbalului european şi mondial, după ce a apărat toate cele patru penalty-uri ale finalei ale finalei Cupei Campionilor Europeni, contra Barcelonei, scor 2-0, disputată la Sevilla, pe 7 mai 1986. Ajuns la Steaua în 1982, Duckadam a avut parte de o carieră scurtă.
În acelaşi an în care a câştigat Cupa Campionilor, Duckadam a suferit o operaţie la braţul drept care l-a forţat să se retragă din activitate, la vârsta de 27 de ani.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: belodedici, duckadam, steaua, cupa campionilor