Dan Alexa, antrenorul Rapidului, a lăsat de înţeles că poate să părăsească formaţia giuleşteană, după ce alb-vişiniii au ratat promovarea în Liga 1.
Alexa îşi asumă responsabilitatea pentru faptul că Rapid nu a reuşit să revină pe prima scenă a fotbalului românesc, după ce a bifat două promovări consecutive în precedentele două sezoane (din Liga 4 în Liga 3, respectiv din Liga 3 în Liga 2).
”Am controlat jocul, dar din păcate nu am reuşit să înscriem. E o campanie ratată, sunt dezamăgit. Am venit şi mi-am pus mari speranţe în promovarea asta şi asta e. Am întâlnit o echipă cu mare experienţă, am jucat mai bine decât ei, dar ne-a lipsit şi şansa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Îmi pare rău şi îmi găsesc greu cuvintele acum. Au fost momente importante cu Mioveni, cu Petrolul, apoi am jucat bine cu UTA, iar azi a fost un meci disputat. Cam asta a fost. Lotul e format din jucători tineri foarte talentaţi, sunt câţiva şi cu experienţă, dar unii jucători tineri au cedat din cauza presiunii, dar pot creşte şi juca meciuri bune. E de prisos să vorbesc acum. Ne-a lipsit şi şansa. Lipsa spectatorilor a contat. Dezamăgirea e imensă, dar aşa cum au fost de-a lungul anilor, rapidiştii sunt lângă echipă.
Absolut, îmi asum! E greu să vorbim despre viitorul meu, nu se ştie ce se va întâmpla. Am încercat să obţinem maximum. Când am preluat echipa, mi-am asumat promovarea. Contractul e... Mi-e greu să spun că rămân sau nu. Dezamăgirea e foarte mare, depinde ce fac şi acţionarii”, a declarat Dan Alexa, la finalul meciului dintre Rapid şi Turris, scor 1-1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.