You are here:

Dan Alexa şi-a anunţat demisia de la ASU Poli! Explicaţiile "Chirurgului": "Nu vreau să fiu mărul discordiei. Renunţ şi asta e!"

Dan Alexa şi-a anunţat demisia de la ASU Poli! Explicaţiile "Chirurgului": "Nu vreau să fiu mărul discordiei. Renunţ şi asta e!"

Liga 2

Comentarii

Dan Alexa (45 de ani) a anunţat că pleacă de la ASU Poli Timişoara. Înfrângerea cu CS Mioveni, 0-4, l-a făcut pe "Chirurg" să renunţe la postul pe care-l ocupă. Alexa a spus că nu poate da afară jucătorii care au ţinut echipa în viaţă şi în afara reconstrucţiei totale, pe care el nu o poate face, mai exista doar varianta demisiei. Pe care a ales-o.

ASU Poli a fost învinsă de CS Mioveni cu 4-0, în deplasare, meci în care timişorenii au avut un om în plus în repriza a doua. Cu toate acestea, Mioveniul a marcat de două ori în inferioritate. La discuţia cu presa de după meci, Alexa a anunţat că renunţă la postul său.

"Un rezultat ruşinos, am avut om în plus şi am luat două goluri. E un rezultat pe care mi-l asum în totalitate, nu e nimeni vinovat pentru ce s-a întâmplat azi, doar eu. Sunt dezamăgit pentru cursul jocului, am avut om în plus într-un moment în care alergam, speram că putem egala, a fost o greşeală individuală. Am întâlnit o echipă cu o viteză în plus, o echipă foarte bine organizată. E o rusine, dar asta e.

Suntem un club special aşa, foarte mult suflet, voluntariat, băgăm bani toţi, facem sacrificii, ne dăm familiile la o parte, sunt jucători care sunt aici de 4-5 ani care au stat la greu lângă clubul asta şi ca un antrenor profesionist care vrea performanţă pentru că mereu m-am ghidat aşa. Am crezut foarte mult în promovarea asta, orice măsură normală ar fi reconstrucţia. Nu vreau să renunţ la nişte jucători pe care îi respect foarte mult, care au tras lângă echipa asta şi m-am gândit să plec.

O să fac acum un pas lateral pentru că asta e situaţia. Cu unii dintre ei am jucat, sunt jucători care câştigă foarte puţin, care au stat lângă echipă, sunt un grup de investitori care au dat bani şi se înţeleg foarte bine. Nu vreau să fiu eu mărul discordiei, renunţ şi asta e.  E o decizie luată acum, pentru că alte decizii ar fi fost să reconstruiesc echipa din temelii.

Respect fotbalistul, jucătorul, anii, trecutul, sunt jucători cu caracter foarte bun şi nu vreau să ajung să dau afară pe cineva. Aşa mai bine plec eu. Poli nu va muri pentru că o să fiu alături de echipa asta, e viaţa mea echipa asta şi asta e.

(n.r. - Cine va veni) O să fiu lângă el cu tot ce pot, e un moment în care altă variantă nu e şi nu sunt dezamăgit de rezultat. Mi-am dorit promovarea, am fost mereu un antrenor cu obiective îndrăzneţe. Erau două variante, reconstrucţie sau să plec eu şi am ales să plec eu"
, a spus Dan Alexa.

Dan Alexa a fost numit antrenor la ASU Poli în noiembrie 2020, după ce din august 2020 fusese în conducerea clubului din Timişoara.

Afla mai multe despre: dan alexaasu polidemisie 

viewscnt
Articole similare