You are here:

Dan Nistor, în formă maximă. A pasat decisiv şi-n meciul cu Hermannstadt: ”Sunt la a doua tinereţe!”

Dan Nistor, în formă maximă. A pasat decisiv şi-n meciul cu Hermannstadt: ”Sunt la a doua tinereţe!”

Fotbal

Comentarii

Universitatea Cluj a învins-o FC Hermannstadt, scor 2-1 (0-0), sâmbătă, într-un duel din etapa a 22-a din Superligă.

Golurile clujenilor au fost marcate de Alexandru Chipciu (min. 65) şi Daniel Popa (min. 77), în timp ce pentru sibieni a înscris Alessandro Murgia (min. 62). 

Dan Nistor, din nou la înălţime

În urma acestui rezultat, Universitatea Cluj a urcat pe locul 6, cu 32 de puncte, în timp ce FC Hermannstadt a coborât pe locul 8, cu 29 de puncte.

Veteranul Dan Nistor (35 de ani) s-a dovedit din nou decisiv pentru ”Şepcile roşii”. A fost rezervă, din raţiuni fizice, însă intrarea sa a schimbat decisiv faţa jocului.

Dan Nistor a oferit o pasă genială pentru colegul său Daniel Pancu, în minutul 77. L-a văzut cu coada ochiului la limita ofsaidului şi a săltat mingea peste toată apărarea adversă. VAR-ul a analizat faza, dar nici vorbă de ofsaid.

Suntem foarte bucuroşi că am luat cele trei puncte. Sper ca, încet, încet, vom deveni echipa pe care o doreşte toată lumea.

Mă onorează, dar mă face şi mai responsabil. D-aia sunt plătit, pentru a da tot ce am mai bun pentru această echipă, să o ajut.

Adversarul nu a fost uşor. E mai rodat ca noi şi s-a văzut acest lucru. E greu să stai pe bancă. Sper să intru din meciul viitor şi să fac din nou diferenţa. ”

Parcă sunt la a doua tinereţe, mă bucur că avem aceste evoluţii şi ne ajutăm echipa să obţină puncte”, a declarat Dan Nistor, după meciul cu FC Hermannstadt.

  • Dan Nistor a bifat 9 goluri şi 7 pase decisive pentru U Cluj, în 20 de partide de Superligă.

Afla mai multe despre: dan nistoru cluj - hermannstadtsuperligalive video 

viewscnt
Articole similare