You are here:

Dan Nistor le răspunde criticilor: ”Dacă nu încerci, nu ai cum să greşeşti. Aşa, joc lateral şi înapoi până poimâine, nu greşesc nicio pasă”

Dan Nistor le răspunde criticilor: ”Dacă nu încerci, nu ai cum să greşeşti. Aşa, joc lateral şi înapoi până poimâine, nu greşesc nicio pasă”
Comentarii

În cadrul conferinţei de presă susţinută înaintea duelului cu CFR Cluj din Cupa României, Dan Nistor le-a răspuns criticilor.

Universitatea Craiova a avut parte de un ghinion teribil la tragerea la sorţi din 16-mile Cupei României, unde are să o înfrunte pe campioana CFR. Întâmplarea face ca meciul din cupă să vină la câteva zile după duelul din campionat, câştigat de ardeleni cu 1-0. Astfel, oltenii vor revanşa în faţa rivalilor.

Vorbind înainte de meci, Dan Nistor a trebuit să adreseze unele dintre criticile primite în ultima vreme. Mijlocaşul Universităţii nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor în ultimele meciuri şi a fost contestat de câteva voci din fotbalul românesc. Fostul jucător al lui Dinamo nu bagă în seamă criticile însă, spunând că este normal să greşească atunci când riscă în interesul echipei.

Dan Nistor le răspunde criticilor

Îmi doresc din tot sufletul să ne calificăm. E un obiectiv important pentru noi, pentru că şi anul trecut am câştigat acest trofeu. Cred eu că şedinţa pe care am avut-o cu Mister după meci a fost de bun augur pentru toţi şi am înţeles fiecare la ce ne-am înhămat şi ce trebuie să facem mâine pentru a ne califica mai departe.

E normal, că dacă nu încerci, nu poţi să greşeşti, nu ai cum să greşeşti. Aşa, joc lateral şi înapoi până poimâine, nu greşesc nicio pasă. Dar mai încerc să mai sparg linia adversă, să mai... diverse chestii”, a declarat Dan Nistor.

Afla mai multe despre: universitatea craiovadan nistor 

viewscnt
Articole similare