Dan Petrescu nu-şi face griji că va fi fluierat de suporterii FCSB-ului, pe motiv că a acceptat să o antreneze pe CFR Cluj, deşi a crescut la Steaua. ”Bursucul” spune că în fotbalul profesionist primează modul în care îţi faci meseria, nu echipa pentru care ai jucat.
Dan Petrescu a crescut la Steaua şi este unul dintre cei mai importanţi jucători din istoria clubului. Însă a avut un moment în care fanii Stelei l-au huiduit şi l-au acuzat de trădare. S-a întâmplat în sezonul 2003-2004, când Dan Petrescu a acceptat să o antreneze pe Rapid şi a pupat stema la prezentarea oficială.
Petrescu a semnat atunci cu Rapid după ce a avut un sezon foarte bun cu Sportul Studenţesc - prima echipă la care a fost principal. Se întâmpla în decembrie 2003. Suporterii Stelei l-au acuzat însă de trădare şi l-au huiduit. Acum, Dan Petrescu spune că reacţia pe care suporterii au avut-o atunci a fost nejustificată, deoarece el doar şi-a practicat meseria.
În această etapă, Dan Petrescu se întâlneşte din nou cu suporterii FCSB-ului, în derby-ul etapei. Antrenorul lui CFR Cluj nu se teme că va fi din nou fluierat:
”N-am înţeles, când m-am întors din Anglia - poate m-am schimbat puţin în Anglia - de ce n-aveam voie să mă duc să antrenz la Rapid, pentru că eu am jucat la Steaua... chiar n-am înţeles asta. Oriunde am fost, ca antrenor sau jucător, am încercat să dau maximum pentru echipa unde sunt. Eu voi da maxim indiferent unde voi antrena, e clar că trecutul nu se uită, eu am crescut la Steaua, nimeni nu poate spune că nu e adevărat. Am crescut cu spritul Stelei, ştiu ce înseamnă Steaua, dar în momentul de faţă îmi fac datoria 100% la CFR şi mă gândesc doar la CFR. Dacă cei de acolo (n.r. suporterii FCSB-ului) mă vor înjura, trebuie să accept. Dacă mă vor aplauda, înseamnă că am făcut şi eu ceva pentru clubul ăla”, a declarat Dan Petrescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dan petrescu, rapid, fcsb, cfr cluj, liga 1