Denis Alibec a fost exclus de Dan Petrescu din lotul echipei, în urma comportamentului de la ultima partidă.
Dan Petrescu, categoric în privinţa lui Denis Alibec: “Dacă îşi va cere scuze va fi reprimit“
Denis Alibec a fost exclus din lotul CFR-ului de Dan Petrescu, în urma comportamentului atacantului de la ultimul meci, comportament ce a produs o ruptură între jucător şi antrenor.
La partida cu Clinceni, câştigată de ardeleni cu 2-0, Denis Alibec a fost lăsat pe bancă de Dan Petrescu, iar tehnicianul nu a simţit nevoia să îl introducă pe atacant pe teren.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Supărat, Alibec a dispărut de pe bancă în timpul jocului. Atacantul susţine că a plecat la toaletă şi a revenit ulterior pe marginea terenului.
El a menţionat că Denis Alibec, care a fost scos recent din lot pentru că la meciul cu Academica Clinceni a plecat de pe banca de rezerve în repriza a doua şi nu a mai revenit, va fi reprimit dacă îşi va cere scuze. “La Alibec a fost o decizie a lui, a fost o decizie a clubului. Dacă îşi va cere scuze va fi reprimit şi totul e normal ca înainte”.
Urmează CFR Cluj - Chindia Târgovişte! Ce spune Dan Petrescu
Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îl îngrijorează faptul că formaţia sa mai are programate cinci meciuri într-un interval de 18 zile, în contextul în care nu are la dispoziţie toţi jucătorii şi nu îi poate trece pe listă pe cei oe care i-ar vrea acolo.
“Toată lumea e concentrată, în aceste două zile s-au antrenat foarte bine. Sunt puţin îngrijorat pentru că nu sunt toţi jucătorii, Culio e încă accidentat, Petrila la fel. Sacko la fel... Dacă n-am juca din trei în trei zile n-ar fi aşa mare problemă. Dar sunt foarte îngrijorat că mai avem cinci meciuri în 18 zile, suntem în luna decembrie, vor fi aproape 40 de jocuri, prea multe pentru o echipă care nu poate să treacă pe listă jucătorii pe care îi vrea. Iar cu cazurile covid, cu meciurile multe, CFR foarte dezavantajată în opinia mea”, a spus Petrescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În ceea ce priveşte meciul cu Chindia Târgovişte, Petrescu a spus că nu va fi uşor pentru CFR Cluj. “Pentru mine cea mai bună organizare pe faza defensivă în Liga 1 o are Chindia. Aici nu vorbesc de CFR Cluj, vorbesc de alte echipe. Cred că este meritul antrenorului. Sunt conştient de faptul că va fi foarte greu să marcăm, dar nu trebuie să neglijăm şi apărarea pentru că au jucători foarte buni de atac. Nu va fi uşor deloc pentru noi, mai ales că jucăm şi la ora 15.00“.
CFR Cluj va întâlni echipa Chindia Târgovişte, sâmbătă, în deplasare, de la ora 15.00, în etapa a XVIII-a a Ligii 1 Casa Pariurilor. Echipa clujeană este lider în clasament, cu 45 de puncte, cu opt mai multe decât a doua clasată, FCSB. Chindia Târgovişte ocupă poziţia a zecea, cu 19 puncte.
Afla mai multe despre: cfr cluj, dan petrescu, denis alibec