adplus-dvertising
You are here:

Dan Petrescu, în extaz după ce a reuşit să o bată pe Slavia Praga: ”Le dau voie să bea bere!”

Dan Petrescu, în extaz după ce a reuşit să o bată pe Slavia Praga: ”Le dau voie să bea bere!”
Comentarii

Echipa CFR Cluj a dispus joi, în deplasare, de formaţia cehă Slavia Praga, scor 1-0, într-un meci contând pentru grupa G din Conference League. CFR ocupă ultimul loc în grupă, cu 4 puncte.

Pe Eden Arena din Praga, CFR a înscris unicul gol al întâlnirii, prin Janga, în minutul 45, din pasa lui Roger.

În grupa G din Conference League toate echipele au câte patru puncte şi sunt despărţite prin golaveraj. CFR Cluj este clasată pe locul al patrulea în grupă.

La finalul meciului, Dan Petrescu a fost în extaz. El a spus în glumă c le va da voie jucătorilor să bea câte o bere, după un asemenea rezultat. 

”Le dau voie să bea bere!”

”Exact ce am zis înainte de meci - trebuie să avem un portar inspirat, să avem puţin noroc, am ţinut doi atacanţi, chiar dacă au venit peste noi şi ne-au dominat. 

În opinia mea, nu ştiu dacă a câştigat cineva aici la Praga, cred că doar Barcelona. Pentru mine, victoria asta e mai mare şi decât cea cu Celtic, pentru că adversarul mi s-a părut fantastic. Un joc excelent. Mi se pare că este jumătate de minune această victorie, care ne face, nu ne face, să intrăm şi noi în calcule pentru calificare. 

Am pierdut nemeritat cu Sivasspor, astăzi am câştigat cu noroc. Oricine vine aici câştigă doar cu noroc. 

După meciul cu Ballkani când am zis că rezultatul e bun, foarte multă lume a fost supărată, şi pe la club şi prin ziare. Fotbalul din Kosovo, din păcate pentru noi, a luat-o în faţa României. Asta e realitatea. S-au dus să dea 4 goluri în deplasare la Siva, e o victorie fantastică pentru ei. Va pune probleme tuturor echipelor.

Spiritul de echipă a fost foarte bun. Nu ştiu cum puteai să câştigi altfel aici, pentru că jucătorii lor au un joc de atac fantastic. Mă bucur foarte mult, am făcut multe lucruri bune la CFR, dar ştiţi şi voi cum e: la prima înfrângere se uită. Eu sunt mulţumit de munca mea şi îmi văd de treaba mea în continuare.

Nu vreau să vorbesc de alte echipe. Mă concentrez doar la CFR. Cred că nu e nicio grupă aşa strânsă ca a noastră. În opinia mea, favorită certă este clar Slavia. Au voie să bea o bere (n.r. băieţii). Eu nu beau bere, o să beau ceai”, a spus Dan Petrescu, la finalul meciului. 

viewscnt
Articole similare