CFR Cluj caută antrenor după demiterea lui Mandorlini. Nelu Varga îl vrea pe Dan Petrescu, însă Cristi Balaj susţine o altă variantă.
Dan Petrescu, aproape de revenirea la CFR Cluj. Nelu Varga confirmă negocierile, însă Cristi Balaj are o altă versiune
CFR Cluj se pregăteşte de o nouă schimbare pe banca tehnică, la doar două luni după ce l-a numit pe Andrea Mandorlini în funcţia de antrenor principal. Italianul, adus pentru a redresa echipa după umilinţa din Conference League cu Hacken (2-7), a fost demis după o serie modestă de rezultate.
În locul său, finanţatorul Nelu Varga a iniţiat discuţiile cu Dan Petrescu, tehnicianul care a adus ultimele titluri în Gruia şi care a lăsat postul de principal pentru venirea lui Mandorlini. Potrivit informaţiilor din ultima perioadă, "Bursucul” este încântat de propunerea de a reveni, iar revenirea ar putea avea loc în aproximativ trei săptămâni.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Totuşi, fostul preşedinte Cristi Balaj este sceptic că Petrescu se va întoarce imediat la CFR Cluj:
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Nu se întoarce Dan Petrescu acum. Am văzut declaraţiile, dar vă spun eu că nu se întoarce. Are alte priorităţi. A spus că vrea să ia o pauză. Cel mai important este că clubul se află pe un drum bun. Sunt convins că la un moment dat va reveni, dar nu discutăm acum”, a spus Balaj, potrivit sptfm.ro.
Deocamdată, CFR Cluj rămâne fără antrenor principal, urmând ca echipa să fie condusă de Hoban şi Rus până la finalizarea negocierilor cu nou antrenor.
- Citește și
- Cristi Balaj explică motivele despărţirii de CFR Cluj: "Am vrut să plec cu Dan Petrescu, dar am promis ceva"
- Cristiano Ronaldo îşi continuă cursa spre borna de 1000 de goluri. Lusitanul a înscris din nou pentru Al Nassr
- Real Madrid - Barcelona | Promoţie Mozzart Bet la El Clasico: 2-0 sau 0-2? Câştig instant!
- Lando Norris va pleca din pole-position la Marele Premiu al Mexicului
- Echipa SuperChess România a scris istorie, după ce a câştigat Cupa Europeană a Cluburilor la Şah
- Antrenorul lui Rayo a decis! Ce se va întâmpla cu Raţiu după ce a fost "erou” în Conference League
- Cristian Chivu împlineşte 45 de ani! Povestea românului care a cucerit Europa şi acum scrie istorie ca antrenor
- FOTO | Suporterii n-au mai rezistat şi au luat atitudine! Camora şi Panin, chemaţi să dea explicaţii după eşecul cu Farul
Afla mai multe despre: cfr cluj, dan petrescu, cristi balaj, neluţu varga








