Dan Petrescu e foarte dezamăgit că CFR Cluj n-a reuşit să plece cu măcar un punct de la Viitorul, scor 0-1.
"Suntem supăraţi. Am jucat împotriva campioanei, o echipă foarte bună. Am schimbat sistemul, pentru că Ţucudean, Eric şi Chiţu formează cel mai bun atac din România. I-am blocat, pentru că nu ţin minte vreo ocazie. Dar n-ai ce să faci când ai în faţă jucători de valoare, aşa cum e Eric. Când are o lovitură liberă din zona aceea, e ca un penalty. Un jucător extraordinar.
Cred că meritam un egal, dar dacă nu suntem în stare să o băgăm în poartă din 2 metri, nu meriţi nimic.
Hagi merită felicitări. Mai bine mă bate Hagi decât oricine altcineva. I-a reinventat pe Eric, pe Ţucudean. Viitorul se poate bate la campionat. Obiectivul nostru e să prindem play-off-ul. Toate echipele din play-off se vor bate la campionat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
N-aş vrea să intrăm în panică, jucătorii trebuie să rămână concentraţi", a spus Petrescu la Telekom Sport.
Cristi Manea, CFR
"N-am jucat deloc bine şi n-am reuşit să luăm puncte. Acum trebuie să ne calificăm în Cupă. Oamenii m-au primit cu bucurie aici. Azi am vrut să ne apărăm în 3, cred că ne-a ieşit bine în anumite momente. Dar a făcut diferenţa Eric. Nu putem să câştigăm toate meciurile, trebuie să uităm ce a fost, să ne mobilizăm şi să câştigăm următoarele meciuri".
Ovidiu Hoban, CFR
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Trebuie să vedem ce am făcut bine, ce am făcut rău, iar la meciul următor să nu ne mai prezentăm în halul acesta. Cred că am fost mai ofensivi faţă de alte meciuri. Cred că am avut şi un penalty.
Poate suntem într-o perioadă mai puţin fastă. Cred că e nevoie să schimbăm ceva ca să redevenim ce am fost".
Afla mai multe despre: dan petrescu, cfr cluj, viitorul